Salarii mărite pentru bugetari, de la 1 ianuarie 2027. Partidele s-au înțeles pe noua lege a salarizării

Date:

Share post:

PSD, PNL, USR şi UDMR au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârşitul prezentei sesiuni parlamentare, a anunțat, vineri, Administraţia Prezidenţială.

Legea se va aplica de la 1 ianuarie 2027 „fără aplicare eșalonată, și nu va mai fi modificată ulterior prin intervenții speciale”. Textul acordului a fost finalizat joi și trimis liderilor celor patru partide care l-au semnat vineri.

Noua lege a salarizării reprezintă unul dintre jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de care depinde accesarea a peste 700 de milioane de euro, iar termenul de îndeplinire este 1 iulie 2026.

„În urma unui proces de mediere desfăşurat sub coordonarea Administraţiei Prezidenţiale, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România şi Uniunea Democrată Maghiară din România au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârşitul prezentei sesiuni parlamentare”, a anunțat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă.

”Acordul politic anunțat de către Administrația Prezidențială a fost semnat de Sorin Grindeanu – președintele PSD, Ilie Bolojan – președintele PNL, Dominic Fritz – președintele USR, și Kelemen Hunor – președintele UDMR. „În baza prezentului acord, Ministerul Muncii va publica proiectul de lege și va organiza consultări cu toate categoriile vizate de lege”, mai precizează în comunicatului Președinției.

„Niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăși cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Potrivit acordului, aplicarea noii legi nu va pune România în situația de a-și încălca obiectivele fiscale asumate pe termen scurt, mediu și lung”, se arată în comunicat.

Articole similare

143 de ani de la nașterea savantului Dimitrie Leonida și Noaptea Muzeelor sărbătorite pe 23 mai la Muzeul Național Tehnic

Grupul Electrica și Fundația Electrica anunță un weekend special dedicat tehnologiei, istoriei și viitorului energetic. Sâmbătă, 23 mai,...

Alertă în județul Giurgiu. Un tren marfar încărcat cu motorină a lovit o cisternă care transporta combustibil

Un tren marfar a lovit, vineri, o cisternă, anunță ISU Giurgiu. Ambele sunt încărcate cu motorină şi se...

CCR a stabilit ca românii implicați în procese vor trebui să se informeze de pe site. Nu vor mai fi anunțați individual

Curtea Constituțională a României (CCR), schimbă procedura. Românii implicați în mai multe tipuri de dosare nu vor mai...

România va avea o nouă autostradă. Va avea o lungime de 49,3 km

Începută și abandonată ulterior, Autostrada Brașov – Făgăraș revine în actualitate. Compania de Administrare a Drumurilor a aprobat...