O turistă româncă a murit strivită, în Germania, de blocul care s-a prăbușit peste ea

Date:

Share post:

Echipele de salvare au recuperat trupul unei turiste românce în vârstă de 25 de ani din dărâmăturile unui bloc de apartamente prăbuşit în estul Germaniei, a declarat poliţia pentru dpa joi dimineaţă.

Căutările pentru alte două persoane dispărute continuă, a menţionat o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Imobilul cu mai multe etaje din oraşul Goerlitz, lângă graniţa cu Polonia, în landul estic Saxonia, s-a prăbuşit luni seara din motive care rămân neclare.

Echipajele de urgenţă au găsit-o pe femeie îngropată sub dărâmături în jurul orei 22:30 (20:30 GMT) miercuri, a precizat purtătoarea de cuvânt. Operaţiunile de salvare au fost oprite temporar pentru a se efectua o investigaţie criminalistică şi a se recupera trupul, transmite Agerpres.

Autorităţile continuă să caute o altă turistă româncă, în vârstă de 26 de ani, şi un bărbat în vârstă de 48 de ani, care deţine atât cetăţenie bulgară, cât şi germană.

Clădirea adăpostea apartamente de închiriat şi spaţii de cazare pentru vacanţă, potrivit poliţiei. Iniţial, cinci persoane au fost raportate dispărute după prăbuşire, dar ulterior s-a confirmat că doi turişti încă nu ajunseseră la faţa locului în momentul incidentului.

Cauza prăbuşirii nu a fost încă stabilită, dar primarul oraşului Goerlitz, Octavian Ursu, a afirmat că de vină pare să fie o explozie de gaz.

Potrivit poliţiei, la câteva ore după prăbuşire a fos descoperită o scurgere de gaz, complicând eforturile de salvare.

Conductele de gaz din jurul blocului au fost complet golite, pentru a reduce riscul unor explozii ulterioare şi a creşte siguranţa operaţiunii de salvare, a mai spus o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Articole similare

ANM a emis Cod galben de furtuni și ploi torențiale în România. Harta

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben. Aanunţă furtuni în Maramureş, cea mai mare...

Premierul desemnat, Adrian Veștea, nu și-a depus mandatul la termenul impus de PNL

Marţi dimineaţa la ora 10:00 a expirat ultimatumul dat de conducerea PNL liberalului Adrian Veştea pentru a-şi depune...

Apa Nova întrerupe furnizarea apei în mai multe zone din Capitală. Care sunt sectoarele afectate

Pentru perioada 16-18 iunie 2026, compania Apa Nova a anunțat întreruperea furnizării de apă rece în mai multe...

Bolojan și Veștea față în față după anunțul de la Cotroceni. La PNL se anunță o ședință cu scântei

Luni de la pra 17:00 are lopc la Parlament o ședință de urgență a Biroului Politic Național a...