Grav incident la Ministerul Transporturilor. Un lift cu mai multe persoane în cabină a căzut în gol

Date:

Share post:

Clipe de groază joi dimineața la Palatul CFR – monument istoric- unde își are sediul Ministerul Transporturilor. Un lift din clădire s-a prăbușit în gol, trei etaje, mai multe persoane fiind rănite.

Pompierii au intervenit la Palatul CFR de pe Bulevardul Dinicu Golescu din Capitală, după căderea cabinei unui lift în gol, a transmis ISU București-Ilfov.

În interior se aflau 6 persoane, care au fost scoase din ascensor. O persoană care a acuzat dureri la gleznă primește primul ajutor.

Salvatorii au Intervenit cu 2 echipaje SMURD si 2 autospeciale de stingere.

În acest moment sunt 3 persoane care vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare, potrivit ISU București-Ilfov.

„În urmă cu scurt timp am intervenit la Palatul CFR, bulevardul Dinicu Golescu, ca urmare a căderii cabinei unui lift. În interior se aflau 6 persoane, care au fost scoase din lift. În acest moment i se acorda primul ajutor unei persoane cu dureri la nivelul gleznei. Intervenim cu 2 echipaje SMURD si 2 autospeciale de stingere”, a anunțat ISU Bucuești-Ilfov.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul și dacă liftul funcționa conform normelor tehnice și de siguranță.

Potrivit ultimelor informații, liftul ar fi fost verificat chiar ieri.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...