Clipe de groază joi dimineața la Palatul CFR – monument istoric- unde își are sediul Ministerul Transporturilor. Un lift din clădire s-a prăbușit în gol, trei etaje, mai multe persoane fiind rănite.
Pompierii au intervenit la Palatul CFR de pe Bulevardul Dinicu Golescu din Capitală, după căderea cabinei unui lift în gol, a transmis ISU București-Ilfov.
În interior se aflau 6 persoane, care au fost scoase din ascensor. O persoană care a acuzat dureri la gleznă primește primul ajutor.
Salvatorii au Intervenit cu 2 echipaje SMURD si 2 autospeciale de stingere.
În acest moment sunt 3 persoane care vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare, potrivit ISU București-Ilfov.
„În urmă cu scurt timp am intervenit la Palatul CFR, bulevardul Dinicu Golescu, ca urmare a căderii cabinei unui lift. În interior se aflau 6 persoane, care au fost scoase din lift. În acest moment i se acorda primul ajutor unei persoane cu dureri la nivelul gleznei. Intervenim cu 2 echipaje SMURD si 2 autospeciale de stingere”, a anunțat ISU Bucuești-Ilfov.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul și dacă liftul funcționa conform normelor tehnice și de siguranță.
Potrivit ultimelor informații, liftul ar fi fost verificat chiar ieri.