O nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan caută premier

Date:

Share post:

Nicușor Dan a convocat, joi, o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni cu aleșii neafiliați și cei din grupurile Uniți pentru România și PACE – Întâi România, foști membri ai SOS România, POT și AUR.

Noi consultări la Palatul Cotroceni

Potrivit Administrației Prezidențiale, tema întâlnirilor este situația politică și economică a țării. Șeful statului vrea să afle dacă aceste grupuri ar putea susține un guvern minoritar de stânga sau de dreapta ori dacă ar prefera varianta unui premier tehnocrat.

Președintele României, Nicușor Dan, în temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) din Constituția României, îi va invita joi, 21 mai 2026, la Palatul Cotroceni, la discuții privind situația economică și politică a țării, pe parlamentarii din grupul parlamentar Uniți pentru România, grupul parlamentar PACE – Întâi România și cei neafiliați.

Consultările vor avea loc după următorul program:

Ora 09:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;
Ora 10:00 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
Ora 11:00 – Parlamentarii neafiliați.

Împreună aceste trei grupuri parlamentare însumează 48 de aleși în Parlament. Mai mulți dintre ei au anunțat deja că sunt interesați să participe la construirea unei majorități.

Șeful statului va chema din nou la consultări reprezentanții formațiunilor cu care a discutat luni, apoi ar urma să facă o nominalizare de premier. Cel mai probabil o a doua rundă de consultări cu partidele parlamentare va avea loc abia săptămâna viitoare.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...