Falimentul CFR va fi declarat până pe 31 mai. Cine va prelua activitatea feroviară

Date:

Share post:

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat că compania de stat CFR Marfă își va declara falimentul până la 31 mai, iar noua companie Carpatica Feroviar va prelua activitatea.

„CFR Marfă își va declara falimentul până la 31 mai. Carpatica Feroviar a început deja să lucreze și preia activitatea ”, a precizat ea.

Vicepremierul a realizat un raport care analizează 22 de companii de stat și arată că acestea însumează peste 4 miliarde lei creanțe bugetare.

Oana Gheorghiu a menționat că CFR Marfă este una dintre companiile care au contribuit cel mai mult la datoriile către bugetul de stat.

CFR Marfă mai are în prezent în jur de 1.500 de angajați. Oana Gheorghiu a menționat că o parte dintre aceștia pleacă la pensie, în timp ce alții au ales să ia salarii compensatorii și vor pleca din companie. Iar mulți dintre ceilalți vor pleca la noua companie, Carpatica Feroviar, spune ea.

Ea a precizat că Ministerul Transporturilor este într-un „dialog constructiv” cu sindicatul: „Nu sunt tensiuni acolo. Dat fiind faptul că va prelua Carpatica activitatea, cu siguranță va avea nevoie din ce în ce mai mult de angajați și cei mai potriviți sunt cei care au fost la CFR Marfă”.

„CFR SA este extrem de importantă și știm că sunt în progres investiții de infrastructură la CFR SA. Urmează ca Ministerul Transportelor până la 30 aprilie să vină cu o propunere a unui plan multianual de investiții. Este absolut necesar și este singura soluție prin care putem crește viteza trenurilor în România, investiții în infrastructură”.

CFR Marfă a ajuns în situație de cvasi-faliment după ce Comisia Europeană a decis că statul român trebuie să recupereze un ajutor de stat de 2,6 miliarde lei plus dobânzi.

Or, în condițiile în care CFR Marfă a fost spoliată constant în ultimele trei decenii prin contracte dezavantajoase, rambursarea acestui ajutor de stat acordat ilegal înseamnă practic ieșirea din piață.

CFR Marfă deținea o cotă de piață de 31,2%.

Articole similare

Noua Dacia electrică. Cum arată și cât costă succesorul modelului Spring

Dacia a fost surprinsă recent în timpul testelor cu succesorul modelului electric Spring, un vehicul de oraș care...

Fundația Sebastian Moise: Cum poate fi redus abandonul școlar?

Analiza peisajului socio-economic din România scoate în evidență o realitate dură, care vulnerabilizează capacitatea de creștere pe termen...

Bilete de tratament pentru pensionari în 2026. Guvernul a aprobat bugetul

În ședința de joi, Guvernul a aprobat aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear pentru anul 2026, destinate...

Contraatac în urma declarațiilor vicepremierului Oana Gheorghiu. PSD propune o lege care interzice vânzarea acțiunilor companiilor de stat

Bubuie nervii în Coaliție. După ce vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat intenția de a fi listate la bursă...