Românii au dreptate. Și FMI critică măsurile luate de premierul Bolojan în scandalul prețului carburanților

Date:

Share post:

Fondul Monetar Internaţional (FMI) critică masurile luate de premierul Ilie Bolojan în scandalul prețului carburanților, după ce, la finele lunii martie, Guvernul a adoptat o OUG pentru a stopa creșterile de pe piața combustibililor.

FMI a avertizat guvernele europene să nu recurgă la măsuri temporare, cum ar fi reducerea taxelor pe combustibili pentru a amortiza preţurile ridicate la energie din cauza războiului din Orientul Mijlociu, argumentând că astfel de măsuri sunt ineficiente şi prost direcţionate, transmite DPA. Deşi decidenţii politici ar putea fi tentaţi să limiteze creşterea preţurilor prin plafonări sau reduceri de taxe la combustibili, FMI a declarat într-un briefing vizând Europa că „acestea măsuri nu sunt unele înţelepte”.

Într-o analiză publicată vineri, instituţia financiară internaţională precizează că un sprijin larg avantajează în mod disproporţionat gospodăriile cu venituri mai mari, care tind să consume mai multă energie. FMI şi-a bazat evaluarea pe lecţiile trase din criza energetică declanşată de invazia rusească în Ucraina. Fondul a îndemnat guvernele să nu repete ceea ce a descris drept „greşeli costisitoare”.

„Măsurile de sprijin largi şi fără un sfârşit clar sunt greu de inversat şi ar trebui evitate”, a recomandat instituţia cu sediul la Washington. FMI a adăugat că astfel de politici slăbesc, de asemenea, stimulentele pentru gospodării şi întreprinderi de a-şi reduce consumul sau a investi în alternative şi eficienţa energetică. Conform datelor FMI, guvernele europene au cheltuit în medie 2,5% din produsul intern brut (PIB) pe pachete de ajutor energetic în timpul crizei din 2022, declanşate de războiul din Ucraina.

Mai mult de două treimi din aceste cheltuieli de sprijin nu au fost unele ţintite, a subliniat FMI. Analiza Fondului arată că doar 0,9% din PIB ar fi fost suficient pentru a compensa complet creşterea costurilor energiei pentru cele mai sărace 40% din gospodării.

În Germania, cea mai mare economie a Europei, coaliţia guvernamentală a propus reducerea taxelor la motorină şi benzină, inclusiv TVA, cu aproximativ 0,17 euro pe litru, pentru o perioadă limitată de două luni, ca răspuns la cea mai recentă criză a aprovizionării cu energie creată de războiul dintre SUA şi Israel cu Iranul. Conform unei propuneri, taxele reduse s-ar aplica de la 1 mai până la 30 iunie. Parlamentul de la Berlin analizează în prezent planul, iar aprobarea ar putea veni săptămâna viitoare.

Guvernul României a aprobat o ordonanţa de urgenţă care instituie măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata situaţiei de criză. ”Se declară situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere până la data de 30 iunie 2026 inclusiv. Durata situaţiei de criză poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situaţia de criză, prin acte normative emise de Parlamentul sau Guvernul României. Încetarea situaţiei de criză şi a măsurilor de protecţie se poate dispune înainte de împlinirea termenului prevăzut”, se arată în OUG.

Articole similare

Noua Dacia electrică. Cum arată și cât costă succesorul modelului Spring

Dacia a fost surprinsă recent în timpul testelor cu succesorul modelului electric Spring, un vehicul de oraș care...

Fundația Sebastian Moise: Cum poate fi redus abandonul școlar?

Analiza peisajului socio-economic din România scoate în evidență o realitate dură, care vulnerabilizează capacitatea de creștere pe termen...

Bilete de tratament pentru pensionari în 2026. Guvernul a aprobat bugetul

În ședința de joi, Guvernul a aprobat aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear pentru anul 2026, destinate...

Contraatac în urma declarațiilor vicepremierului Oana Gheorghiu. PSD propune o lege care interzice vânzarea acțiunilor companiilor de stat

Bubuie nervii în Coaliție. După ce vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat intenția de a fi listate la bursă...