Criminalul Emil Gânj, condamnat în lipsă la închisoare pe viață

Date:

Share post:

Tribunalul Mureș l-a condamnat, marți, în lipsă, pe Emil Gânj, bărbatul care şi-a ucis partenera în vârstă de 23 de ani şi că a dat foc casei în care se afla cadavrul acesteia, la închisoare pe viață pentru omor calificat.

Emil Gânj, condamnat la închisoare pe viață

Pe lângă pedeapsa principală, instanța i-a interzis mai multe drepturi civile și apropierea sau comunicarea cu familia victimei și să se afle în comuna Miheșu de Câmpie, unde a avut loc fapta.

Totodată l-a obligat pe Emil Gânj la plata a 510.000 euro daune morale către membrii familiei victimei și a instituit sechestru și poprire asupra bunurilor sale pentru recuperarea prejudiciului.

Mai mult, judecătorii au menținut starea de recidivă și revocarea unei liberări condiționate anterioare și au dispus prelevarea de probe ADN.

În ziua fatidică, Gânj înarmat cu un topor, a sosit la locuinţa femeii, a distrus mai multe geamuri şi uşa de la intrare, după care a lovit-o în cap de mai multe ori, provocându-i decesul. Ulterior, a stropit cadavrul cu benzină şi i-a dat foc, incendiind astfel şi locuinţa.

Încă de la data crimei, 8 iulie 2025, Poliția Română îl caută pe Emil Gânj, considerat unul dintre cei mai periculoși fugari ai momentului. Sute de polițiști au răscolit pădurile și localitățile din județul Mureș în încercarea de a-l găsi.

Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este cunoscut ca o persoană violentă, are dosare de violenţă în familie şi a mai făcut închisoare pentru omor, fiind eliberat în urmă cu peste cinci ani, înainte de termen. Bărbatul a fost condamnat pentru că a omorât un bărbat, acum fiind suspectat că şi-a ucis partenera în vârstă de 23 de ani şi că a dat foc casei în care se afla cadavrul acesteia.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...