Consultări la Cotroceni. AUR cere mandat pentru formarea unei guvernări

Date:

Share post:

Liderul AUR George Simion a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan, că partidul pe care îl conduce a cerut mandat pentru formarea unei guvernări.

Delegaţia AUR a fost formată din George Simion, Petrişor Peiu şi Dan Dungaciu.

”Astăzi am cerut mandat pentru formarea noii guvernări. Ne asumăm, aşadar, intrarea la guvernare şi scoaterea României din criză. Acestea sunt de fapt şi obiectivele pentru care am depus moţiunea de cenzură. Jumătate din România îşi pune speranţele în noi şi această jumătate din ţară trebuie reprezentată şi din punct de vedere politic şi trebuie să fie la masa deciziilor. Nu mai poate fi ignorată, cum a fost ignorată pe parcursul ultimului an”, a declarat George Simion la finalul consultărilor de la Cotroceni.

Președintele AUR a precizat că a depus pe masa preşedintelui României planul AUR de scoatere a României din criză.

”Noi am pus pe masa lui Nicuşor Dan planul AUR pentru scoaterea României din criză şi suntem dispuşi să discutăm cu oricine este direct implicat despre soluţiile pentru scoaterea României acolo de unde a fost dusă.

Noi nu suntem vinovaţi nici pentru criza economică, nici pentru criza politică. Nu noi am fost la guvernare, nu noi am anulat alegerile, însă, pe umerii noştri atârnă o responsabilitate grea. Este timpul să lăsăm la o parte divergenţele şi să fim parte a soluţiilor. Soluţii responsabile. Asta aşteaptă românii, nu continuarea pe termen nedeterminat a unei crize politice care costă din ce în ce mai mult”, a transmis liderul AUR.

Nu în cele din urmă, Simion a adăugat că dacă AUR nu va găsi majoritate, atunci propune ”întoarcea la popor”.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...