Dezbaterea moţiunii simple formulate de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut loc, luni, în plenul Senatului. Șefa MAE nu a participat, fiind ”foarte ocupată” în locul său participând secretarul de stat Clara Volintiru.
S-au înregistrat 44 voturi pentru, 59 împotrivă și o abţinere.
Moţiunea a vizat, potrivit iniţiatorilor, „modul defectuos, ideologizat şi necoordonat” în care a reprezentat interesele României în procesul decizional european privind Acordul UE – Mercosur.
Documentul, intitulat „Diplomaţia progresistă cu hashtaguri a pus agricultura României în pericol. Oana Ţoiu spune „da” altora şi „nu” propriilor cetăţeni'”, a fost semnat de 43 de senatori (PACE – Întâi România, AUR şi neafiliaţi).
Moţiunea, citită de senatorul PACE-Întâi România Daniel-Paul Gheorghe, a primit aviz negativ din partea Comisiei de politică externă a Senatului.
Oana Ţoiu a anunţat că nu va participa la dezbateri, din cauza unei agende externe încărcate. Secretarul de stat în MAE Clara Volintiru va fi prezentă în locul ministrului.
Ţoiu a subliniat, într-un mesaj pe Facebook, că nu a renunţat la participarea la Consiliul Afaceri Externe pentru a transmite un mesaj „clar” din partea României privind temele aflate pe agenda întâlnirii.
A devenit obicei lipsa miniștrilor USR la dezbaterile din Parlament. Chiar astăzi ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus ”pas” invitației în Camera Deputaților la ”ora Guvernului”, fiind de asemenea ”foarte ocupată”.