Sondaj CURS: Românii susţin organizarea de alegeri parlamentare anticipate

Date:

Share post:

Un sondaj CURS realizat în perioada 1-14 mai reliefează că 56% dintre respondenți susţin organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, pe primul loc s-ar clasa AUR, iar clasamentul liderilor politici este condus de Călin Georgescu.

Potrivit datelor cercetării sociologice, dacă duminica viitoare ar avea loc un scrutin legislativ, AUR s-ar clasa pe primul loc, cu 32%, urmat de PSD, cu 24%, PNL, cu 20%, USR, cu 10%, și UDMR, cu 5%.

Din punct de vedere ideologic, cercetarea arată că electoratul are o orientare predominant conservatoare. AUR are poziția de lider, cu o diferență semnificativă față de restul competitorilor.

La capitolul încredere în liderii politici, niciun nume nu depășește pragul de 35%. Clasamentul este condus de Călin Georgescu, cu 32%, urmat de Nicuşor Dan, cu 31%, Ilie Bolojan, cu 25%, și George Simion, cu 23%.

În schimb, Biserica și Armata continuă să fie instituțiile în care românii au cea mai mare încredere – cu 79%, respectiv 76%.

În ceea ce privește problemele care îi preocupă pe români, inflația și costul vieții se află pe primul loc, fiind indicate de 81% dintre participanții la sondaj. Instabilitatea politică, corupția și securitatea națională completează lista principalelor îngrijorări.

Percepția asupra direcției în care merge ţara rămâne puternic negativă. Peste 80% dintre respondenți consideră că România se îndreptă într-o direcție greșită, iar majoritatea privește cu pesimism următorii cinci ani.

Sondajul CURS a fost realizat pe un eșantion de 1.664 de persoane adulte, prin interviuri față în față, iar marja de eroare este de +/- 2,4%.

Articole similare

Atacuri cu drone la granița României. Un nou mesaj RO-Alert în Tulcea

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) transmite că, marţi dimineaţa, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu...

Planul USR după consultările cu președintele. Fritz: ”Dacă PSD găsește o majoritate, noi vom intra în Opoziție” 

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni, după consultările de la Palatul Cotroceni cu șeful statului Nicușor Dan,...

Consultări la Cotroceni. AUR cere mandat pentru formarea unei guvernări

Liderul AUR George Simion a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan, că...

Grindeanu refuză un Guvern cu Bolojan prim-ministru. Care sunt cerințe PSD

Liderul PSD Sorin Grindeanu a transmis, luni, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan...