Ministerul Transporturilor analizează posibilitatea reintroducerii sistemul integrat de ticketing pentru transportul public din zona metropolitană București – Ilfov, potrivit secretarului de stat Horațiu Cosma. În plus, se are în vedere integrarea unor aplicații informatice, pentru ca biletul unic metropolitan să existe și în format digital.
Înainte, era disponibil acest sistem. Călătorii avea la dispoziție titlui de călătorie simple, mai ușor de utilizat. Acestea presupuneau bilete integrate de 24 și 72 de ore, abonamente metropolitane valabile pe perioade de o lună, 6 sau 12 luni, potrivit b365.ro.
Însă, serviciile au fost suspendate începând cu martie 2025. CFR Călători a fost retras din convenția existentă. Autoritățile ar fi discutat și ar fi ajuns la aceeași concluzie. Astfel, s-a ajuns la acordul că biletul metropolitan integrat, în forma respectivă, trebuie repus în circulație în regiunea București – Ilfov.
Potrivit sursei citate, peste o săptămână se vor înainta propuneri privind schimbările și actualizările aferente convenției anterioare. Acestea vor fi adaptate tarifelor și realităților din zilele noastre.
Ar mai fi fost propusă introducerea unor bilete metropolitane integrate. Acestea ar fi inclus cele pentru transportul de suprafață (STB), călătoria cu metroul (Metrorex) și cele aferente transportului pe calea ferată, de pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), din regiunea București – Ilfov.
În cursul zilei de ieri, au avut loc o serie de discuții pe această temă, a transmis Horațiu Cosma, secretar de stat de la Transporturi. El a precizat că au fost la întâlnire reprezentanți de la următoarele instituții: ARF, CFR Călători, Transferoviar Călători, Informatică Feroviară, Metrorex, TPBI și STB.
Am decis ca peste 7 zile să ne revedem cu propuneri scrise privind modificarea și actualizarea convenției anterioare, adaptată tarifelor și realităților de astăzi, astfel încât să putem agrea rapid o nouă formă funcțională a parteneriatului.
În paralel, vom începe discuțiile tehnice privind integrarea aplicațiilor informatice și a sistemului de control, pentru ca cetățenii să beneficieze de un bilet unic metropolitan digital, modern, ușor de utilizat și simplu de verificat, a spus Cosma.