Decizie definitivă. Cristian Popescu Piedone va fi judecat pentru corupție în dosarul ANPC

Date:

Share post:

Curtea de Apel Braşov a decis, definitiv, că fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, poate fi judecat în dosarul de corupţie în care este acuzat că ar fi anunţat un control al instituţiei la Hotelul Internaţional din Sinaia.

Judecătorii au respins ca nefondată contestaţia formulată de Piedone împotriva deciziei Tribunalului Braşov pronunţate în camera preliminară. Curtea de Apel a menţinut legalitatea probelor administrate de procurori, precum şi soluţia instanţei inferioare, iar decizia permite începerea judecăţii pe fond.
Instanţa l-a obligat, totodată, pe inculpat la „plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei”.

Dosarul a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în octombrie 2025, iar faptele s-au produs în martie 2025.

În rechizitoriu, procurorii susțin că, la 7 martie 2025, Cristian Popescu Piedone, în calitate de președinte al ANPC, ar fi divulgat informații confidențiale privind un control care urma să aibă loc în aceeași zi la Hotelul Internațional din Sinaia, unitate deținută de familia fostului politician Dan Radu Rușanu. Potrivit anchetatorilor, scopul ar fi fost ca hotelul să evite sancțiuni pentru eventuale nereguli.

În dosar apar interceptări în care Piedone ar fi dat indicații angajaților hotelului cu privire la pregătirea spațiilor înaintea verificării. Acesta ar fi cerut, între altele, ca personalul să poarte halate și bonete, frigiderele să fie aranjate, oalele să aibă capace, iar anumite camere să fie pregătite corespunzător clasificării unității.

Conform procurorilor, Piedone ar fi solicitat ca vizita echipei de control să fie dirijată către spații alese de reprezentanții hotelului.

Articole similare

Ziua Europei 2026. Un marș va avea loc sâmbătă în centrul Capitalei

O manifestaţie cu tema "Un singur drum - Europa" va fi organizată sâmbătă, în Capitală, participanţii urmând să...

Populația Europei în scădere dramatică. Câți locuitori vor mai fi până în 2100

Eurostat a anunțat o scădere dramatică a populației până în 2100, în Europa. Mai mult, se preconizează că...

Restricţii de circulație în Capitală, în acest weekend. Rutele ocolitoare recomandate

Brigada Rutieră a anunțat că traficul rutier va fi restricţionat, în weekend, pe mai multe bulevarde şi străzi...

Cod galben de inundaţii în 13 judeţe până sâmbătă la prânz. Care sunt zonele vizate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA)  avertizează că se pot produce viituri rapide şi depăşiri...