Consultări la Cotroceni pentru viitorul României. Nicușor Dan față în față cu liderii partidelor ”pro-europene”

Date:

Share post:

Începând cu ora 10.00, preşedintele Nicuşor Dan va avea luni consultări la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor pro-europene despre programele SAFE şi PNRR, a anunţat, duminică, Administraţia Prezidenţială.

La întrevedere vor participa liderii Partidului Social Democrat, Partidului Naţional Liberal, Uniunii Salvaţi România, Uniunii Democrate Maghiare din România şi ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Tema este implementarea programelor majore pentru România – SAFE, PNRR, precizează sursa citată.

„Îmi voi exercita în continuare rolul de mediator. Ca atare, i-am invitat, luni, pe liderii celor patru partide politice pro-europene şi pe liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru a avea o discuţie tehnică şi aplicată despre programele majore pentru România, precum SAFE şi PNRR”, a menţionat preşedintele Nicuşor Dan, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.

Invitaţia vine după ce şeful statului a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de interimari din Guvern.

După declanşarea crizei politice prin retragerea de către PSD a sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, şeful statului a avut şi miercurea trecută consultări la Palatul Cotroceni cu formaţiunile politice din coaliţia de guvernare, la finalul cărora a arătat că reprezentanţii acestora şi-au afirmat disponibilitatea de cooperare în privinţa proiectelor esenţiale pentru România în perioada următoare – aderarea la OECD, implementarea programelor SAFE şi PNRR.

„Dincolo de criza asta politică, trebuie să spunem şi să asigurăm românii că avem instituţii ale statului care funcţionează. Suntem un stat funcţional, cu o diferenţă de opinie la nivel politic. Nu se pune în discuţie direcţia pro-occidentală a României. Fiecare din partidele care au venit azi şi minorităţile naţionale au afirmat expres că exclud o guvernare cu forţe anti-occidentale, recte AUR, şi fiecare dintre ele şi-au exprimat disponibilitatea de cooperare în mod special, particular, pe proiectele esenţiale pe care România le are în perioada imediat următoare, OECD, SAFE, PNRR. Deci, calm şi vom trece prin asta!”, a transmis preşedintele după consultările de miercuri.

Cu o săptămână în urmă, România a intrat în criză politică, după ce Partidul Social Democrat, membru al coaliţiei de guvernare, a decis să îi retragă sprijinul prim-ministrului liberal Ilie Bolojan.

Articole similare

Ziua Europei 2026. Un marș va avea loc sâmbătă în centrul Capitalei

O manifestaţie cu tema "Un singur drum - Europa" va fi organizată sâmbătă, în Capitală, participanţii urmând să...

Populația Europei în scădere dramatică. Câți locuitori vor mai fi până în 2100

Eurostat a anunțat o scădere dramatică a populației până în 2100, în Europa. Mai mult, se preconizează că...

Restricţii de circulație în Capitală, în acest weekend. Rutele ocolitoare recomandate

Brigada Rutieră a anunțat că traficul rutier va fi restricţionat, în weekend, pe mai multe bulevarde şi străzi...

Cod galben de inundaţii în 13 judeţe până sâmbătă la prânz. Care sunt zonele vizate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA)  avertizează că se pot produce viituri rapide şi depăşiri...