Florii 2026. Tradiții și superstiții. Ce se face în înainte de Săptămâna Patimilor

Date:

Share post:

În fiecare an, cu o săptămână înainte de Paște, creștin-ortodocșii sărbătoresc Floriile, sau Intrarea Domnului în Ierusalim. În România sunt numeroase tradiții și superstiții de Florii, o sărbătoare cu mare însemnătate mare pentru creștini. Anul acesta, Floriile sunt sărbătorite în pe data de 5 aprilie.


În România sunt numeroase tradiții și superstiții de Florii, o sărbătoare cu mare însemnătate mare pentru creștini. Floriile se mai numesc și Duminica Patimilor, Duminica Floriilor a Patimilor Domnului sau Intrarea Domnului în Ierusalim.
Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.

Această sărbătoare este una dintre cele mai importante din calendarul creștin-ortodox, reprezentând singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat. În această zi, se ţine o Liturghie diferită de cea care se oficiază în celelalte duminici, iar credincioșii merg la biserică cu crenguțe de salcie. Acestea sunt binecuvântate de către preot în cadrum unui moment special, ținut înainte de Liturghie.

Salcia de Florii înlocuieşte, de fapt, ramurile de măslin şi finic, care nu se găsesc în România. Pe de altă parte, potrivit unei legende, salcia s-ar fi făcut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să îşi continue drumul. Drept mulţumire, Fecioara Maria a dăruit sfinţenie salciei.

În primul rând, dat fiind că de Florii e dezlegare la pește, acesta nu trebuie să-ți lipsească din meniul de sărbătoare.

Nu te spăla pe cap, căci vei albi înainte de vreme.

Dacă este neapărat necesar, folosește numai apă sfințită sau descântată.

Tradiția spune că acela care se împărtăşeşte de Florii are mari şanse să i se împlinească orice dorinţă îşi va pune în gând, atunci când se apropie de preot.

Articole similare

PNL nu susţine învestirea Guvernului Tomac. Liberalii lansează acuze și la adresa lui Nicușor Dan

La şedinţa Biroului Politic Naţional, de joi, Ilie Bolojan a declarat că PNL nu va susține un guvern...

Start la CM 2026 din Mexic, SUA și Canada! Programul grupelor și orele meciurilor

Campionatul Mondial de fotbal 2026 debutează joi și se va desfășura în SUA, Canada și Mexic. Este prima...

Vremea se schimbă radical. ANM anunță furtuni și temperaturi scăzute până vineri

Furtuni, averse torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului sunt aşteptate joi şi vineri în mai multe regiuni ale...

Cutremur în România joi, 11 iunie. Ce intensitate seismul

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs...