Actualitate

„Cartierul Justiției”, precedent la CCR, pentru PUZ-urile anulate

„Cartierul pentru Justiție” – proiectul Ministerului Justiției care continuă, deși PUZ-ul a fost anulat printr-o hotărâre definitivă -, devine un precedent pentru procesele aflate în desfășurare, așa cum în sfera penală este folosit precedentul judiciar, pentru aplicarea legii în mod egal, pentru toată lumea, anunță DNAmedia.ro.

„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege”, spune Articolul 16 din Constituția României.

Invocând acest articol, precum și cazul proiectului „Cartier pentru Justiție”, care continuă, deși PUZ-ul a fost anulat de o instanță, mai multe instituții și afaceriști implicați în proiecte de utilitate publică au obținut sesizarea Curții Constituționale a României, pentru emiterea unei decizii care să fie respectată de toate instanțele din țară.

Sesizarea CCR vine în contextul în care Ministerul Justiției continuă proiectul „Cartierul pentru Justiție” din centrul Capitalei, deși o instanță a stabilit, printr-o hotărârea definitivă, anularea PUZ-ului. Primăria Capitalei susținea în 2022, într-o scrisoare transmisă către Ministerul Justiției și Primăria Sectorului 3, că proiectul trebuie aprobat prin Plan Urbanistic Zonal, deoarece PUZ-ul Sectorului 3 ar fi fost aprobat ilegal și anulat în instanță.

Cu toate acestea, proiectul a continuat, Ministerul Justiției și Prefectura București susținând că planul de urbanism a fost inițiat înainte de anularea PUZ-ului. „În împrejurarea dată, pe baza dispozițiilor legale cu incidență în materie, se reține și se argumentează că, în perioada de valabilitate a PUZ Sector 3 și până la anularea definitivă de către instanţa de contencios administrativ a acestuia (29.11.2021), au fost emise acte administrative cu caracter individual, care rămân valabile pe toată durata Proiectului Cartierul Justiției (exemplu, Certificatul de Urbanism nr. 996/22.09.2021) “deoarece la data anulării PUZ Sector 3 niciunul dintre actele administrative cu caracter individual de mai sus nu au fost atacate cu succes în instanţa de contencios administrativ”, se arată într-o scrisoare transmisă de Prefectura București.

„Au fost finalizate primele trei documentaţii necesare în acest proiect: expertiza tehnică a fundaţiei existente pe amplasament, (…) studiu geotehnic şi tema de proiectare. Pasul următor este finalizarea studiului de fezabilitate. La sfârşitul lunii mai, sperăm că va fi gata să intre în procedura de avizare, iar în luna iulie, sperăm, noi cei din minister, că vom avea hotărârea de Guvern pe circuit astfel încât să trecem la etapa următoare. Cea mai importantă este munca de uzură şi anume pregătirile pentru derularea exproprierii imobilelor proprietate privată (…) şi care au presupus semnarea celui de-al doilea acord cu Banca Mondială”, afirma Alina Gorghiu, anul trecut.

În condițiile în care Ministerul Justiției continuă proiectul, în timp ce alții, cărora li s-au anulat PUZ-urile, nu au voie să facă acest lucru, a fost sesizată Curtea Constituțională, pentru a stabili clar și fără echivoc modul în care se aplică legea. Iar dosarul „Cartierul pentru Justiție” va fi folosit ca precedent, ca izvor de drept, pentru hotărârile care vor fi date în toate dosarele aflate în prezent pe mesele judecătorilor din întreaga țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *