Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, condamnat la patru ani de închisoare în dosarul angajărilor trucate

Date:

Share post:

Intanța Supremă l-a condamnat, miercuri, pe fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu la 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar legat de fraudarea unor concursuri de angajare în minister.

Adrian Chesnoiu a fost trimis în judecată la finalul anului 2022 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzat de mai multe fapte de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității și de abuz în serviciu. „Contopeşte pedepsele principale stabilite prin prezenta sentinţă şi aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani ?i 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 4 luni, reprezentând 1/3 din celelalte pedepse (1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare și 1 an închisoare), inculpatul Chesnoiu Adrian-Ionuț urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare”, este un fragment din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

El a demisionat din funcția de ministru în iunie 2022, conform Agerpres, după ce DNA a solicitat ridicarea imunității sale. În prezent, Chesnoiu ocupă funcția de director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Pe lângă condamnarea la 4 ani de închisoare, instanța a admis acțiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii și l-a obligat pe Chesnoiu la plata sumei de 50.995 lei, reprezentând cheltuielile salariale efectuate de Ministerul Agriculturii în perioada 1 aprilie – 28 iunie 2022, el având de achitat și 13.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pe lângă Chesnoiu, condamnări au primit și mai mulți foști angajați din Ministerul Agriculturii, sau apropiați ai acestuia, astfel:

  • Andrei Răducan, fost director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare; 
  • Aurel Sandu, fost șef serviciu în cadrul Ministerului, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare;
  • Mihai Corobea, fost consilier în cadrul Ministerului, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare; 
  • Mihai Pârv, fost director adjunct la Direcția pentru Agricultură Județeană Arad, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare;
  • Ionuț Lăscaie, lider PSD Dâmbovița, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Articole similare

Rusalii 2026, tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această sfântă zi

Considerate a fi printre cele mai importante evenimente religioase ale anului, Rusaliile sunt cunoscute în tradiția creștină și...

Prognoza ANM pentru intervalul 1-29 iunie. Ce aduce prima lună de vară

Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 1-29 iunie, temperaturile vor depăși ușor valorile obișnuite pentru această...

Consulul general al Rusiei la Constanţa declarat persona non grata. Declarația lui Nicușor Dan

Consulul general al Federaţiei Ruse la Constanţa a fost declarat persona non grata, a anunţat vineri preşedintele Nicuşor...

Avertizare ANM. Cod galben de vânt puternic. HARTA

Meteorologii au transmis o nou informare de vreme rea și anunţă că vântul va avea intensificări, vineri, în...