Exercițiu de alarmare în România – ”Miercurea Sirenelor”. La ce oră vor suna

Date:

Share post:

Sirenele vor răsuna miercuri, 4 martie 2026, în București și în toate județele din România, în cadrul unui exercițiu național de alarmare publică organizat de autorități. Testarea sistemului va avea loc în intervalul 10:00 – 11:00, iar populația este anunțată din timp că este vorba despre un simplu exercițiu.

Exercițiul, cunoscut drept „Miercurea Sirenelor”, face parte din manifestările dedicate Săptămânii Protecției Civile, desfășurată anual în perioada 26 februarie – 4 martie. Potrivit autorităților, sirenele vor suna la ora 10:00 dimineața, simultan, la nivel național, inclusiv în București.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat încă din 24 februarie că testarea sistemelor de alarmare este necesară și obligatorie cel puțin o dată pe an.

„În ziua de 4 martie, la ora 10:00 dimineața, vrem să testăm sistemele de alarmare. Vrem să știe populația că acest sistem există. Dacă va fi ceva real, atunci populația va primi mesajele prin RO-ALERT, dar când vor suna la ora 10:00 în toată țara, să știe toți că e vorba de un exercițiu!, a spus Arafat.

Autoritățile subliniază că sunetul sirenelor de miercuri, 4 martie, între orele 10:00 și 11:00, nu semnalează o situație reală de urgență, ci reprezintă un exercițiu de verificare a funcționării sistemului de alarmare publică.

În cazul unei situații reale, populația va fi informată suplimentar prin mesaje RO-ALERT și alte canale oficiale de comunicare.

Reprezentanții DSU transmit că implicarea cetățenilor este esențială pentru creșterea gradului de pregătire în fața situațiilor de urgență și îi încurajează pe români să participe la activitățile organizate în această perioadă.

Articole similare

Electrica Furnizare a lansat programul ”Energia recunoștinței”. Energie gratuită veteranilor și văduvelor de război

Rețeaua electrică a României a fost reconstruită, de-a lungul secolului trecut, de generații care au cunoscut direct războiul....

CCR a declarat neconstituțională numirea membrilor în consiliile de administrație ale SRTv şi SRR

Cu 6 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă” Curtea Constituţională (CCR) a admis, miercuri, sesizările depuse de AUR privind...

Creștere semnificativă a prețului carburanților înainte de minivacanța de 1 Mai

Prețurile la benzină și motorină au înregistrat noi modificări miercuri, 29 aprilie, conform datelor centralizate de platforma peco-online.ro....

Marius Voineag, vine la Parchetul General. O nouă provocare pentru un profesionist

Fostul șef al DNA, Marius Voineag, numit de președintele Nicușor Dan adjunct al Parchetului General, va îndeplini până...