Creşterea salariului minim brut va fi aprobată în perioada următoare, a anunţat ministrul muncii, Florin Manole. Valoarea acestuia ar urma să crească de la 4.050 lei la 4.325 lei, începând cu 1 iulie 2026.
Actul normativ privind majorarea salariului minim a intrat deja în primă lectură în guvern, iar adoptarea este aşteptată în una-două săptămâni.
Un număr de 1.759.027 salariați ar urma să beneficieze de măsură. Nivelul salariului minim brut la 4.325 lei lunar a fost stabilit în urma consultărilor din cadrul ședințelor Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social de la finalul anului 2025.
,,Creşterea salariului minim pe economie trebuie să fie aprobată şi va fi aprobată la jumătatea acestui an tocmai pentru a nu crea nelinişte în rândul lucrătorilor şi impredictibilitate în economie în general. Probabil într-o săptămână-două, se va aproba actul normativ, astfel încât în termenul agreat de coaliţie la sfârşitul anului trecut să avem creşterea salariului minim”, a afirmat Manole.
Tema a generat însă tensiune în coaliţie. Ministerul Finanţelor ar fi cerut că angajaţii din sectorul public plătiţi cu salariul minim, în special asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi, să fie exceptaţi de la majorare şi trecuţi pe indemnizaţie, pentru a evita creşterea cheltuielilor bugetare. Ministerul Muncii s-a opus, Florin Manole respinge însă ideea unui conflict deschis.
Reamintim că Executivul a decis în decembrie 2025, prin așa-numita ordonanță trenuleț, că majorarea salariului minim brut garantat pe economie se va face de la 1 iulie 2026 și va fi corelată cu o reducere de 100 de lei, de la 300 de lei la 200 de lei a sumei neimpozabile.