Noua platformă din Sănătate, aproape gata. Dispar rețetele pe hârtie iar pacientul își poate consulta dosarul medical online

Date:

Share post:

Proiectul pentru realizarea noii Platforme Informatice de Asigurări de Sănătate, finanțat prin PNRR, a ajuns într-o fază avansată de implementare, a anunțat miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Potrivit acestuia, platforma este realizată în proporție de aproape 65%, iar o primă interfață este deja disponibilă din punct de vedere tehnic.

Proiectul are o valoare de 100 de milioane de euro și își propune să schimbe fundamental modul în care funcționează sistemul informatic din sănătate, printr-o abordare centrată pe pacient, diferită de cea a platformei actuale, potrivit spotmedia.ro.


Noua platformă va permite pacienților să își acceseze dosarul electronic de sănătate fie printr-o aplicație de mobil, numită „E-Sănătatea mea”, fie printr-o platformă digitală online. Autentificarea se va face pe baza CNP-ului și a unui cod de identificare, iar pacienții vor putea consulta într-un singur loc:

  • rețetele electronice
  • trimiterile și recomandările medicale
  • istoricul medical
  • serviciile medicale de care au beneficiat
  • analizele și investigațiile imagistice, inclusiv interpretările acestora

    Una dintre cele mai importante schimbări anunțate vizează eliminarea rețetelor tipărite, cel puțin în relația cu medicii de familie. Potrivit news.ro, Ministrul Sănătății a explicat că, în noul sistem, pacientul nu va mai primi nicio hârtie atunci când i se prescrie un tratament.

În practică, medicul va introduce prescripția direct în platformă, iar pacientul va putea merge direct la farmacie, unde farmacistul va vedea rețeta în sistem, pe baza CNP-ului, și va elibera medicamentele în câteva secunde.


Autoritățile susțin că noua Platformă Informatică de Asigurări de Sănătate va reduce birocrația, va elimina blocajele frecvente ale sistemului actual și va oferi pacienților mai mult control și transparență asupra propriilor date medicale.

Proiectul este finanțat prin PNRR, iar finalizarea lui este una dintre reformele-cheie asumate de România în domeniul sănătății digitale.

Articole similare

Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, revin în țară. Vor fi prezentate la Muzeul Național de Istorie 

Brățările dacice și coiful de la Coțofenești vor fi readuse în țară în cursul săptămânii viitoare, a anunțat,...

Eurostat: În România, rata anuală a inflației este de trei ori mai mare decât media UE

Datele publicate joi de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat) arată că rata anuală a inflaţiei în...

Şedinţă de Guvern. Pe agenda Executivului, OUG privind accesul străinilor pe piaţa muncii

Executivul va aproba, în şedinţa de joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind accesul străinilor pe piaţa...

Șefa CCR despre anularea alegerilor prezidențiale 2024. ”O decizie asumată”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, a explicat miercuri seara, la TVR Info, că anularea alegerilor prezidenţiale...