Sute de persoane, evacuate de pe litoralul Mării Negre în județul Tulcea

Date:

Share post:

Peste 200 de persoane din oraşul Sulina, din comuna Sfântu Gheorghe şi din staţiunea Gura Portiţei, judeţul Tulcea, s-au evacuat din zona litoralului Mării Negre după ce au primit mesaje Ro-Alert sau au fost îndemnate de autorităţi să părăsească zonele, ca măsură de prevenţie în contextul evenimentului înregistrat în Portul Constanţa.

Potrivit unei informări transmise vineri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, cele mai multe persoane, respectiv 100, s-au evacuat de pe plaja de la Marea Neagră din oraşul Sulina, alte 50 de persoane plecând din staţiunea Gura Portiţei, iar tot atâtea de pe plaja de la Marea Neagră din comuna Sfântu Gheorghe.

„Acţiunile de evacuare în zonele Sfântu Gheorghe şi Gura Portiţei sunt în continuare în desfăşurare, situaţia operativă fiind într-o permanentă dinamică. Precizăm că perimetrul de siguranţă instituit la nivelul localităţilor Sulina şi Sfântu Gheorghe nu include zonele locuite, măsura evacuării având caracter strict preventiv şi fiind adoptată exclusiv pentru eliminarea oricărui risc potenţial la adresa populaţiei”, se arată în informarea ISU Delta, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Cristina Profir, a menţionat că o parte din populaţie a primit vineri dimineaţa mesaj Ro-Alert, însă până în momentul de faţă nicio persoană de pe raza judeţului Tulcea nu a sunat la numărul unic de urgenţă 112 să anunţe că a văzut vreo dronă sau o mină marină.

„Forţele de intervenţie aflate în teren informează şi recomandă persoanelor aflate pe plajă, în zonele de agrement sau în unităţile de alimentaţie publică situate în proximitatea perimetrului de siguranţă să părăsească temporar zona până la declararea acesteia ca fiind sigură. Facem apel la cetăţeni să îşi păstreze calmul şi să respecte recomandările şi măsurile dispuse de autorităţi. Totodată, recomandăm informarea exclusiv din surse oficiale”, mai specifică sursa amintită. 

Articole similare

Schimb de prizonieri de război între Ucraina si Rusia. 185 de fiecare parte

Un nou schimb de prizonieri de război, vineri, între Rusia şi Ucraina. Câte 185 de fiecare parte, au...

Dronă explodată în Portul Constanţa. A fost activat planul Roşu de Intervenţie

O dronă maritimă descoperită vineri dimineață în Portul Constanța a explodat în dana 78 a Agenției Române de...

Schimbare de macaz. UE propune limitarea accesului la protecţie temporară pentru ucraineni aflaţi la vârsta la care pot lupta

Miniştrii UE au susţinut joi, în mare măsură, o propunere de limitare a accesului la protecţie temporară pentru...

PIB-ul României a scăzut. INS anunță că economia României rămâne pe minus

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că economia României a stagnat în primul trimestru din 2026, însă...