Un proiect de hotărâre pus joi în transparență de Guvern va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și beneficiarilor acestora.
Astfel, Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) ar urma să publice lista completă a imobilelor aflate în administrarea sa, precum şi modul în care acestea sunt folosite.
„Am promis că facem lumină. Ani la rând, patrimoniul RA-APPS a fost tratat ca un secret de stat pentru privilegiaţi. Vile, apartamente, spaţii de protocol şi terenuri aflate în proprietatea statului au fost oferite prin tot felul de contracte şi aranjamente despre care românii au aflat prea puţin sau deloc”, a declarat secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec.
Proiectul vine după o serie de demersuri publice şi juridice realizate de reprezentanţii USR pentru a „forţa” deschiderea patrimoniului public.
Potrivit acestuia, ”dacă folosirea patrimoniului public este corectă şi legală, atunci nu ar trebui să existe nicio problemă ca aceste informaţii să fie publice”.
”Iar dacă există persoane care s-au obişnuit cu privilegii ascunse şi contracte ţinute departe de ochii cetăţenilor, atunci exact de aceea această transparenţă este necesară. USR la guvernare înseamnă transparenţă. Statul nu este moşia nimănui”, a adăugat el.
Conform comunicatului, acest proiect vine după o serie de demersuri publice şi juridice realizate de reprezentanţii USR pentru a forţa deschiderea patrimoniului public.