Percheziții DNA la Primăria sectorului 3. Care sunt suspiciunile procurorilor

Date:

Share post:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, joi, percheziţii la Primăria Sectorului 3 din Capitală şi la sediul Poliţiei Locale. Este vorba despre un dosar care vizează suspiciuni legate de reorganizarea instituției.

Potrivit unor surse juridice în anchetă sunt vizați viceprimarul Adrian Marian Cocoș și directorul general al Poliției Locale, Răzvan Graur, transmite digi24.ro.

Ancheta ar avea legătură cu modul în care a fost realizată reorganizarea Primăriei Sectorului 3 și a Poliției Locale Sector 3. Procurorii verifică posibile fapte de abuz în serviciu. La această oră, anchetatorii se află în sediul instituției și ridică documente și alte probe care ar putea fi relevante pentru dosar.

În atenția anchetatorilor s-ar afla mai mulți oficiali din Poliția Locală Sector 3, în contextul unor modificări de funcții produse în ultima perioadă, potrivit DNA Media.

Potrivit surseli citate, unii dintre aceștia ar fi renunțat la funcții de conducere, respectiv posturi de șef serviciu, în condițiile în care ar fi vizat ulterior poziții mai înalte în structurile Poliției Locale de la nivelul Capitalei.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă verificările la fața locului.

În februarie 2026, Robert Negoiță a fost vizat de DNA pentru potențiala săvârșire a unor fapte de abuz în serviciu.

Articole similare

Acces online la dosarul medical. Românii îl vor găsi pe noua platformă a CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNSAS) pregătește românilor acces online la dosarul medical. Noua platformă informatică a...

Meteorologii au emis Cod galben de vreme instabilă. Sunt vizate 19 judeţe şi Municipiul Bucureşti

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat vineri că în intervalul 16 mai, ora 14:00 - 17 mai,...

ANM anunță cum va fi vremea în weekend. Ploi și furtuni în aproape toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vă o zonă de joasă presiune va domina vremea în acest weekend,...

Revin în peisajul Capitalei autobuzele turistice „Bucharest City Tour”. Programul și traseul

Începând de vineri, autobuzele turistice "Bucharest City Tour" revin pe traseele din Capitală urmând să circule la sfârşitul...