Percheziții DNA la C.J. Bistrița Năsăud și la locuința liderului PSD, Radu Moldovan

Date:

Share post:

Percheziții DNA, miercuri dimineața, la Consiliul Județean Bistrița Năsăud și la casa liderului PSD și președinte al instituției, Radu Moldovan.

Ancheta este desfășurată de DNA Cluj dar și de procurorii de la DNA central. Surse Bistrițeanul.ro au precizat că procurorii fac percheziții și la birourile companiei de construcții Frasinul, dar și la notarul Vaida Marsineta.

Procurorii DNA suspectează săvârșirea unor fapte de abuz în serviciu în legătură cu achiziții publice, dar și fapte de corupție: luare și dare de mită.

Este cel de-al treilea dosar major făcut de serviciul teritorial DNA Cluj în ultimele luni după cel al șefului Autorității Rutiere, Cristian Anton, prins cu cutiile de pantofi pline de bani, și fosta arhitectă-șefă a Primăriei Baia Mare.

Comunicatul DNA:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv spălare de bani, în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj.

În cursul zilei de 22 aprilie 2026, în baza mandatelor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 69 de locații situate pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București, fiind vizate sediile a două instituții publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice și sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici.

De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfășoară activități de percheziție domiciliară și pe teritoriul statului francez.
Acestea au loc cu sprijinul Direcției Naționale Anticorupție-Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Alba Iulia, Brașov, Iași, Oradea, Pitești, Suceava și Timișoara, EUROJUST, I.P.J. Alba, I.P.J. Cluj și I.P.J. Maramureș, S.R.P.T. Cluj-Napoca, precum și a Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.

Articole similare

George Simion: ”AUR va vota orice moțiune de cenzură, dar nu credem că PSD va depune, nu e un partid serios”

Liderul aur AUR, George Simion, i-a luat peste picior pe social democrați. El a declarat că partidul său...

Eurostat: România are cel mai ridicat deficit guvernamental din UE

Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) a publicat miercuri datele potrivit cărora ponderea în PIB a deficitului guvernamental în...

Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan: ”Îmi asum în continuare mandatul de premier”

Primul-ministrul și liderul PNL, Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri preşedintelui Nicuşor Dan, în cadrul discuțiilor de la Cotroceni,...

ANM anunță Cod galben și Cod portocaliu în România. Cum va fi vremea până vineri

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă Cod galben și Cod portocaliu de vreme rece, cu depuneri de brumă,...