Explozie puternică în Capitală urmată de un incendiu la CET Vest. Pompierii luptă cu flăcările

Date:

Share post:

În vestul Capitalei, în cartierul Militari, noaptea trecută a avut loc o explozie și este incendiu puternic la CET Vest. Locuitorii din zonă au reclamat puternice fluctuații de electricitate.

Dispozitivul de stingere a focului izbucnit la CET Vest din Capitală a fost redimensionat marţi dimineaţă, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov (ISUBIF).

„Pe parcursul acestei dimineţi a fost redimensionat dispozitivul de stingere. În prezent au rămas la faţa locului 5 autospeciale de stingere pentru supravegherea şi răcirea zonei de intervenţie”, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Incendiul a izbucnit luni seară la două transformatoare electrice care utilizează ulei ca agent de răcire, având aproximativ 30 de tone fiecare, şi la o staţie electrică, în incinta CET Vest, situată pe bulevardul Timişoara, au transmis, la acel moment, reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Pompierii au luat în calcul şi posibilitatea de propagare la o clădire aflată în proximitate.

Iniţial, pentru gestionarea situaţiei au fost mobilizate şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, opt cisterne, o autospecială cu azot, o autoscară, un echipaj de prim-ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD şi un autocamion de intervenţie cu spumogen.

Nu au fost înregistrate victime.

Articole similare

Schimb de prizonieri de război între Ucraina si Rusia. 185 de fiecare parte

Un nou schimb de prizonieri de război, vineri, între Rusia şi Ucraina. Câte 185 de fiecare parte, au...

Sute de persoane, evacuate de pe litoralul Mării Negre în județul Tulcea

Peste 200 de persoane din oraşul Sulina, din comuna Sfântu Gheorghe şi din staţiunea Gura Portiţei, judeţul Tulcea,...

Dronă explodată în Portul Constanţa. A fost activat planul Roşu de Intervenţie

O dronă maritimă descoperită vineri dimineață în Portul Constanța a explodat în dana 78 a Agenției Române de...

Schimbare de macaz. UE propune limitarea accesului la protecţie temporară pentru ucraineni aflaţi la vârsta la care pot lupta

Miniştrii UE au susţinut joi, în mare măsură, o propunere de limitare a accesului la protecţie temporară pentru...