Bubuie nervii în Coaliție. După ce vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat intenția de a fi listate la bursă mai multe companii de stat și vânzarea unor pachete minoritare, PSD anunță că va depune un proiect de lege în Parlament prin care se interzice acest fapt, timp de doi ani.
„PSD se opune vânzării companiilor de stat profitabile. Vom propune un proiect de lege prin care interzicem, pe o perioadă de 2 ani, vânzarea acțiunilor companiilor de stat profitabile”, a declarat Sorin Grindeanu, vineri, după o ședință a partidului în Maramureș.
Potrivit proiectului de lege, social-democrații vor să interzică, până la data de 31 decembrie 2027, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută.
Măsura nu se aplică și „acțiunilor deținute de stat la companiile, societățile și instituțiile de credit care înregistrează pierderi pentru cinci ani consecutiv, sau pentru care a fost declanșată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvență, precum și acțiunilor a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituție de credit în parte”, mai prevede proiectul.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat că a prezentat în şedinţa de guvern de joi o listă exploratorie privind posibila listare la bursă a unor companii de stat. Ea a făcut aceste precizări după ce a fost întrebată dacă se are în vedere listarea CEC Bank şi a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
În cadrul notei de informare prezentată în şedinţa de guvern, vicepremierul pentru reforma companiilor de stat a prezentat şi o listă a unor companii de stat propuse pentru listare la bursă, care necesită o perioadă minimă de 6-12 luni de pregătire: CEC Bank, propunerea avansată: IPO – ofertă mixtă (acţiuni noi + pachet stat); Administraţia Porturilor Maritime Constanţa – FP vinde pachetul de 20%/ofertă mixtă; Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – FP vinde pachetul de 20%/ofertă mixtă; Societatea Naţională a Sării (Salrom) – FP vinde pachetul de 49%/ofertă mixtă; Loteria Română – ofertă mixtă (acţiuni noi + pachet stat); Compania Naţională Imprimeria Naţională – IPO – ofertă mixtă; Cuprumin-Zăcământul Roşia Poieni – parteneriat strategic (JV) nu IPO la BVB; Romarm/ Uzina Mecanică Cugir – IPO condiţionat de modificare legislativă; Compania Naţională Poşta Română – IPO – FP vinde 6,48% sau ofertă mixtă după studiu de fezabilitate.
Şi premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că este în lucru o listă de companii care ar putea fi listate la bursă, prin vânzarea de pachete minoritare de acţiuni, în funcţie de profilul fiecăreia.