Nicuşor Dan, la Bruxelles. Se întâlneşte cu șeful NATO şi participă la reuniunea Consiliului European

Date:

Share post:

Preşedintele Nicuşor Dan efectuează, joi, o vizită oficială la Bruxelles, unde se va întâlni cu secretarul general al NATO, Mark Rutte și va participa, apoi, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins.

”Preşedintele României, Nicuşor Dan, va avea joi, 19 martie 2026, o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, la sediul Alianţei Nord-Atlantice. Agenda discuţiilor va include evoluţiile de securitate din mediul internaţional şi cele de pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, context în care vor fi abordate măsuri de consolidare a descurajării şi apărării colective, precum şi de creştere a securităţii României prin intermediul şi cu sprijinul NATO”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Întâlnirea dintre cei doi este programată la ora 10.00, ora României, fiind pe agendă şi declaraţii de presă comune.

Ulterior, de la ora 11.00, ora României, Nicuşor Dan va participa la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins.

”Pe agenda reuniunii se vor regăsi o serie de subiecte de o importanţă majoră pentru Uniunea Europeană, în mare măsură interconectate şi care reflectă dinamica actuală globală. Printre temele principale care vor fi dezbătute de liderii europeni se numără consolidarea competitivităţii economice a UE, conflictul din Orientul Mijlociu şi implicaţiile sale, sprijinul pentru Ucraina, viitorul buget european, precum şi măsurile necesare pentru întărirea securităţii şi apărării Uniunii Europene”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Articole similare

Noua Dacia electrică. Cum arată și cât costă succesorul modelului Spring

Dacia a fost surprinsă recent în timpul testelor cu succesorul modelului electric Spring, un vehicul de oraș care...

Fundația Sebastian Moise: Cum poate fi redus abandonul școlar?

Analiza peisajului socio-economic din România scoate în evidență o realitate dură, care vulnerabilizează capacitatea de creștere pe termen...

Bilete de tratament pentru pensionari în 2026. Guvernul a aprobat bugetul

În ședința de joi, Guvernul a aprobat aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear pentru anul 2026, destinate...

Contraatac în urma declarațiilor vicepremierului Oana Gheorghiu. PSD propune o lege care interzice vânzarea acțiunilor companiilor de stat

Bubuie nervii în Coaliție. După ce vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat intenția de a fi listate la bursă...