Proiectul de buget ajunge astăzi în plenul reunit al Parlamentului. Votul final se va desfășura joi

Date:

Share post:

După dezbaterile din comisiile de specialitate şi în cele de buget-finanţe, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 ajunge miercuri în plenul reunit al Parlamentului.

Bugetul de stat pe anul 2026, aprobat de Guvern, a fost trimis vinerea trecută la Parlament, iar până luni, la ora 13:00, senatorii şi deputaţii au putut depune amendamente, unele aprobate ulterior în comisiile reunite de buget-finanţe, transmite Agerpres.

Luni, între orele 18:00 şi 22:00, au fost programate şedinţe comune ale comisiilor de specialitate pentru examinarea proiectului bugetului, avizarea şi depunerea avizelor la comisiile de buget. Proiectul a fost discutat în comisiile de specialitate cu fiecare ordonator principal de credite şi avizat favorabil.

În cursul zilei de marţi, parlamentarii din comisiile reunite de buget-finanţe au discutat proiectul de buget şi au aprobat bugetele ordonatorilor de credite.

Discuţiile în comisiile de buget-finanţe se vor încheia miercuri dimineaţă.

Ulterior, proiectul de buget merge în plenul reunit al Parlamentului, unde urmează să fie discutat şi să fie susţinute amendamentele.

Şedinţa de plen comun pentru dezbaterea proiectului legii bugetului de stat şi proiectului legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 începe miercuri de la ora 16:00 şi continuă joi, când va fi şi votul final.

Guvernul a adoptat joia trecută proiectul de buget pe anul 2026.

Articole similare

Cod galben de inundaţii până miercuri dimineaţa. Sunt vizate râuri din zece bazine hidrografice

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii,...

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a demisionat din toate funcţiile deţinute în PSD

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, şi-a anunţat, marţi, demisia din cele două funcţii pe care le ocupa în...

UPDATE: Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, pus sub urmărire de DNA pentru complicitate la uzurparea funcţiei

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad s-a prezentat marți dimineața la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA),...

România sub valul de proteste. Mii de angajați ies în stradă

Mii de români vor protesta, toată săptămâna, în fața Guvernului. Valul de proteste se mută în stradă, iar...