Sondaj INSCOP. Cum văd românii poziționarea țării între UE și SUA

Date:

Share post:

Un recent sondaj INSCOP arată că peste 50% dintre români consideră că România ar trebui să mențină un echilibru între Uniunea Europeană și Statele Unite. Un sfert dintre respondenți cred că țara noastră ar trebui să se alinieze mai mult poziției UE, iar un procent similar susține întărirea relației cu SUA.

Conform sondajului, 50,4% dintre români consideră că România ar trebui să mențină un echilibru între Uniunea Europeană și Statele Unite. Însă, 22,7% dintre respondenți cred că România ar trebui să se alinieze mai mult poziției Uniunii Europene, în timp ce 22,1% consideră că țara noastră ar trebui să întărească relația cu Statele Unite.

”Opinia publică pare să privilegieze o strategie de echilibru în politica externă, ceea ce indică o cultură strategică pragmatică: românii nu percep relația cu UE și cea cu SUA ca fiind alternative exclusive, ci ca piloni complementari ai securității și prosperității țării”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research,

Barometrul mai arată că menținerea echilibrului între UE și SUA este preferată mai ales de votanții PSD și PNL, de femei, de persoanele peste 60 de ani, de cei cu studii superioare, locuitorii din urbanul mic și angajații din sectorul public.

În schimb, cei care consideră că România ar trebui să se alinieze mai mult UE sunt tinerii sub 30 de ani, votanții PNL și USR, persoanele cu educație superioară și locuitorii Capitalei, iar cei care susțin întărirea relației cu SUA sunt votanții AUR, bărbații, persoanele cu educație primară și locuitorii din mediul rural.

De asemenea, 57,8% dintre români apreciază ca bună decizia președintelui Nicușor Dan de a participa la Washington la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiativă a președintelui american Donald Trump, în timp ce 32,7% consideră că a fost o decizie proastă. Participarea șefului statului la Washington este susținută mai ales de votanții PSD, PNL și USR, persoanele de peste 60 de ani, cei cu studii superioare și locuitorii din București.

Sondajul a fost realizat în perioada 2–6 martie 2026, prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eșantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României cu vârsta de 18 ani și peste, în funcție de sex, vârstă și ocupație.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.

Articole similare

MAE confirmă. Patru români se află la bordul unei nave sechestrate de Iran

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat joi că Ambasada României la Teheran monitorizează situația celor patru români aflați...

Instanța supremă a decis: Dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul General

Instanța Supremă a decis ca Dosarul Mineriadei se va întoarce la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de...

Controale ANPC în toată țara. Amenzi de peste de peste 3,5 milioane lei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat, în ultima săptămână din luna aprilie, acţiuni de control la...

Restricții de circulația în minivacanța de 1 Mai pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, Livia Filimon, a declarat joi, pentru...