Percheziții de amploare în urma violențelor de la meciul Rapid – Petrolul. Amenzi mari și 9 persoane duse la audieri

Date:

Share post:

Percheziţii şi acţiuni de mare amploare ale forţelor de ordine, marţi, în urma violențelor produse la meciul Rapid-Petrolul, din 6 februarie, din Superliga. Polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară în Capitală și în județul Prahova.

Nouă persoane suspectate că au fost implicate în conflictul dintre suporteri au fost depistate și urmează să fie duse la audieri, în timp ce anchetatorii investighează fapte de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Ancheta vizează infracțiuni de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, comise în contextul partidei de fotbal dintre FC Rapid București și FC Petrolul Ploiești.

„În urma incidentelor violente produse în contextul unei competiţii sportive desfăşurate în municipiul Bucureşti, poliţiştii şi jandarmii au desfăşurat un complex de activităţi operative şi de investigare, care au condus la punerea în aplicare a 9 mandate de percheziţie domiciliară, identificarea a zeci de persoane implicate în fapte antisociale, precum şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 90.000 de lei, alături de multiple măsuri complementare de interzicere a accesului la competiţii sportive”, se arată în comunicatul poliţiei.

În urma activităţilor desfăşurate marţi, 9 persoane bănuite de comiterea faptelor au fost depistate, acestea urmând să fie conduse la sediul unităţii de poliţie pentru audieri şi pentru dispunerea măsurilor legale care se impun. 

În acelaşi timp, Jandarmeria Capitalei a desfăşurat activităţi specifice de identificare şi sancţionare a persoanelor care au încălcat legislaţia în vigoare pe timpul desfăşurării aceleiaşi competiţii sportive.

Astfel, în urma încălcării prevederilor legale, jandarmii au întocmit, la data de 6.03.2026, un act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. 

De asemenea, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 70.630 de lei.

Din totalul sancţiunilor aplicate, trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 48.000 de lei, au fost dispuse faţă de organizatorul evenimentului sportiv, pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de cadrul legal aplicabil. 

Articole similare

Mașinile hibridele au pierdut, de la 1 mai, gratuitatea la parcare în București

Parcarea gratuită „generalizată” în București, pentru anumite categorii de mașini, în special electrice și hibride, nu a existat...

Șeful Romarm, atac dur la adresa ministrului Apărării, Miruță. „Ar trebui judecat pentru înaltă trădare și subminarea economiei naționale”

Managerul general Romarm şi președintele al Organizației Patronale Industria de Apărare, Răzvan Pîrcălăbescu, a lansat un atac dur...

ANM a emis prognoza meteo pentru luna mai. Ce ne așteaptă

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza pentru intervalul 4 mai – 1 iunie. Luna mai aduce temperaturi...

Atac cu nouă drone în apropierea graniţei cu România. Mesaj Ro-Alert în județul Tulcea

Un grup de 9 drone care se îndrepta către spaţiul aerian al Ucrainei a fost detectat, fără a...