Efectele scandalului Ponta-Țoiu. PSD solicită audierea ministrului de Externe în Parlament

Date:

Share post:

După ce fiicei lui Victor Ponta i-a fost refuzată îmbarcarea într-un un zbor din Emirate spre România, la ordinul ministrului de Externe, Oana Țoiu, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a cerut audirea acesteia în Parlament.

Grindeanu a cerut luni explicații directe de la premierul Ilie Bolojan și solicită intervenția imediată a Corpului de Control la Ministerul Afacerilor Externe, condus de Oana Țoiu. Social-democrații vor, de asemenea, ca în Parlament să fie convocată o comisie care să îi audieze atât pe ministrul de Externe, cât și pe consulul implicat în acest caz, în încercarea de a clarifica circumstanțele incidentului care a generat controverse publice.

Am ținut legătura cu părinții Irinei, am rugat ca noi, PSD, să nu intrăm printr-o poziție oficială. Aici nu e vorba despre politică, ci despre un copil, indiferent cum se numește.

În lumina informațiilor prezentate ieri, legate de lista de participanți, cei care au fost pasageri pe acel zbor, lucrurile se schimbă. Chiar dacă mi-am dorit să ținem departe PSD de acest subiect – și a fost dorința Dacianei, a mamei, pe care am respectat-o – lucrurile nu mai pot rămâne așa, în mod evident”, a conchis Grindeanu.

Articole similare

Bogdan Mara și-a dat demisia de la CFR Cluj

Decizia patronului clujean, Ioan Varga de a-i aduce în club pe Marian Copilu şi a omului său de...

Pensia cu ajutorul de la stat va întârzia în luna mai. Sunt 3 milioane de beneficiari

Pensionarii urmează să primească taloanele de pensie cu ajutorul în bani de la stat, după o lună de...

Mașinile hibridele au pierdut, de la 1 mai, gratuitatea la parcare în București

Parcarea gratuită „generalizată” în București, pentru anumite categorii de mașini, în special electrice și hibride, nu a existat...

Șeful Romarm, atac dur la adresa ministrului Apărării, Miruță. „Ar trebui judecat pentru înaltă trădare și subminarea economiei naționale”

Managerul general Romarm şi președintele al Organizației Patronale Industria de Apărare, Răzvan Pîrcălăbescu, a lansat un atac dur...