Moțiune simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru

Date:

Share post:

Moţiunea simplă depusă de Opoziţiei împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va fi dezbătută şi votată luni, în plenul Senatului. Acesta este criticat modul de gestionare a riscului ca România să nu încaseze integral toate tranşele PNRR asumate până la finalul programului.

Denumită „Dragoş Pîslaru, tehnocratul lui Cioloş şi ministrul fără rezultate”, moţiunea împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene este semnată de 44 de senatori ai opoziţiei (PACE – Întâi România, AUR şi neafiliaţi).

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că, în condiţiile respectării regulamentului, dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple vor avea loc pe 9 martie, la ora 16:00, potrivit Agerpres.

Semnatarii solicită ministrului Pîslaru să precizeze „care este suma exactă din PNRR aflată în acest moment în risc de neîncasare şi care este termenul concret până la care acest risc este eliminat”.

„Un stat serios nu îşi permite să administreze speranţe, administrează certitudini. Un ministru responsabil nu explică riscurile, le elimină. Un ministru al fondurilor europene nu este doar un gestionar de proceduri, este negociatorul interesului economic al statului. România nu are nevoie de un elev premiant la raportări europene, România are nevoie de un avocat dur la masa negocierilor. În acest sens, solicităm răspuns public să ne spuneţi ce condiţii concrete din PNRR au fost renegociate efectiv în favoarea României şi care este impactul financiar exact al acestor renegocieri? În mandatul actual vedem conformare disciplinată, nu vedem negociere strategică. Cifrele pot impresiona, economia însă nu trăieşte din cifre. Există o diferenţă fundamentală între bani contractaţi, bani solicitaţi şi bani efectiv intraţi în economie”, detaliază iniţiatorii moţiunii.

Senatorii opoziţiei vor să ştie care este diferenţa dintre sumele solicitate prin cereri de plată şi sumele plătite beneficiarilor din România, dacă există „garanţia” că România va încasa integral toate tranşele PNRR asumate până la finalul programului şi solicită prezentarea unui calendar public de eliminare a riscurilor PNRR.

„Un ministru al fondurilor europene trebuie să ofere o garanţie politică minimală că statul nu merge în orb (…). Domnule ministru, România nu este un proiect administrativ european, România este o economie reală. Economia reală nu se dezvoltă din strategii, se dezvoltă din investiţii executate. Nu contestăm intenţiile, contestăm rezultatele. Nu contestăm eforturile. Contestăm eficienţa (…). Domnule ministru, istoria nu va ţine minte câte cereri de plată aţi trimis, va ţine minte câţi bani nu au ajuns. România nu are nevoie de un contabil al jaloanelor. România are nevoie de un constructor de investiţii”, mai transmit iniţiatorii moţiunii.

Articole similare

Sondaj CURS. Marea majoritate a românilor vor ca Bolojan să plece. Ce partid domină sondajele

Ultimul sondaj Curs realizat în perioada 28 aprilie – 1 mai 2026 arată că populația este bine ancorată...

Incendiu la cunoscutul restaurant La Cocoșatu, din Capitală. 20 de persoane au fost evacuate

Pompierii au intervenit de urgenţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unui restaurant situat pe strada Neagoe...

2 Mai – Ziua națională a tineretului

La 2 mai este marcată Ziua naţională a tineretului. Aniversarea acestei zile se realizează prin textul Legii nr....

Bogdan Mara și-a dat demisia de la CFR Cluj

Decizia patronului clujean, Ioan Varga de a-i aduce în club pe Marian Copilu şi a omului său de...