Veste bună pentru bucureșteni. Scumpirea biletului la metrou, anulată oficial

Date:

Share post:

Tariful la titlurile de călătorie la metrou nu va creşte de la 1 iulie şi nici în perioada următoare, întrucât am decis anularea ordinului care prevedea majorarea biletului de la 5 lei la 7 lei, a declarat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă.

„Am suspendat două luni această creştere a tarifului. Cele două luni se apropie să fie trecute şi de la 1 iulie, adică peste câteva zile, dacă nu se ia nicio măsură, fără a se face vreo acţiune, tariful la metrou ar fi 7 lei. Am trimis Corpul de control. Din raportul preliminar care mi-a fost adus, lucrurile stau foarte prost în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici la metrou. Am dat o dispoziţie Consiliului de Administraţie de a recupera banii care sunt la prima mână şi anume penalităţile de întârziere pe care diverse companii le au de plătit Metrorex. Sunt de zeci de milioane de euro. Se desfăşoară aceste acţiuni, însă nu merge să tot amânăm din lună în lună ceva ce este evident nejustificat, motiv pentru care am decis anularea creşterii biletului la metrou de la 5 la 7 lei, care ar fi trebuit să se întâmple peste câteva zile”, a afirmat Miruţă, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că în cazul în care alt ministru care va veni la MTI va dori să majoreze acest tarif, „va avea un drum mult mai lung de făcut”.

„Nu se mai pune problema amânării încă o lună, încă o lună şi am închis definitiv acest subiect. Nu va creşte preţul la metrou nici acum, nici probabil în perioada imediat următoare. Dacă va veni un nou ministru care va vrea să decidă prost pentru oameni şi să crească preţul la metroul fără să recupereze banii de care Metrorex are nevoie din alte părţi, va avea un drum mult mai lung de făcut. Drumul până acum era decizia CA luată şi schimbat doar ordinul de ministru. S-a schimbat şi decizia CA şi ordinul de ministru. Am pus în siguranţă bătaia de joc cu creşterea biletului la metrou”, a transmis şeful interimar de la Transporturi, potrivit Agerpres.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a publicat vineri în transparenţă proiectul de Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii pentru abrogarea Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 408/2026 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.026/2021 privind aprobarea tarifelor de călătorie cu metroul.

Potrivit documentului, prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 408/2026 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.026/2021 privind aprobarea tarifelor de călătorie cu metroul au fost aprobate noi tarife de călătorie cu metroul, precum şi modificarea ofertei tarifare metropolitane integrate. Ulterior adoptării acestuia, termenul de intrare în vigoare prevăzut la art. II din ordin a fost prorogat prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 457/2026 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II din Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 408/2026.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...