ANM anunță Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină. Care sunt regiunile vizate

Date:

Share post:

Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile pentru următoarele două zile în mai multe judeţe din nordul şi nord-estul Munteniei, precum şi în nordul Dobrogei.

Astfel, marţi, până la ora 23:00, în aceste regiuni vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (viteze de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul Munteniei şi al Dobrogei, în estul Olteniei şi sudul Moldovei.

Miercuri, Codul galben vizează judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova şi zona de munte a judeţelor Buzău şi Vrancea, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (viteze de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

În Bucureşti, marţi, cerul va fi variabil, temporar cu înnorări după-amiaza şi seara când vor fi averse (în medie 5…10 l/mp), descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (35…45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.

Miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...