Nicușor Dan va desemna, joi, premierul. Acesta este Eugen Tomac

Date:

Share post:

Eugen Tomac va fi desemnat premier. Președintele Nicușor Dan ar urma să facă anunțul oficial chiar în cursul zilei de joi.

Potrivit informațiilor pe surse, Eugen Tomac a contactat miercuri liderii fostei coaliții de guvernare pentru a-i informa că va fi desemnat premier în cursul zilei de joi.

În prezent, nu există o majoritate parlamentară clară care să susțină un guvern format exclusiv din miniștri tehnocrați.

Cu toate acestea, printre miniștrii propuși de președinte, potrivit unor surse din partide se numără secretarul de stat Luca Niculescu la Ministerul de Externe, diplomatul Mihnea Moțoc la Apărare, care a mai condus acest minister în trecut, arhitectul Șerban Țigănaș la Dezvoltare, economistul BNR, Șerban Matei, la Finanțe și consilierul prezidențial Radu Burnete ca vicepremier.

În urma discuțiilor, PSD este singurul partid care și-a exprimat disponibilitatea de a susține un guvern condus de Eugen Tomac, deși preferă ca în acesta să fie incluși și politicieni. Social-democrații nu vor mai avea ședința până luni, dar vor dori să vadă programul și lista de miniștri. ”Nu are cum să ne ceara vot luni sau marți dacă vrea voturile PSD”, susțin surse din partid.

PNL a anunțat nu va vota un Guvern, chiar și tehnocrat, cu oameni susținuți din umbră de PSD. Același lucru declară și USR. Cele două partide i-au transmis lui Nicușor Dan să ceară celor din PSD să-și asume mandatul de formare a Guvernului.

În cazul desemnării, Eugen Tomac are la dispoziție 10 zile pentru a solicita Parlamentului votul de încredere asupra programului și listei complete a miniștrilor.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...