Xi, față în față cu Trump. China şi SUA ar putea intra în „conflict” dacă Washingtonul gestionează greșit problema Taiwanului

Date:

Share post:

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat, joi, pe omologul său american Donald Trump că China şi Statele Unite ar putea intra în „conflict” dacă Washingtonul gestionează greşit problema Taiwanului, a relatat televiziunea de stat chineză, preluată de AFP.

Trump efectuează o vizită în China, purtând discuții cu Xi.

China consideră Taiwanul una dintre provinciile sale, pe care nu a reuşit încă să o „unifice” cu restul teritoriului său de la sfârşitul Războiului Civil Chinez din 1949. China pledează pentru o preluare paşnică, dar nu exclude utilizarea forţei.

Statele Unite menţin relaţii diplomatice cu Beijingul, dar nu şi cu Taipei. Cu toate acestea, SUA sunt principalul furnizor de arme al insulei, fapt ce nemulţumeşte autorităţile chineze, care văd în acest lucru o încălcare a suveranităţii naţionale.

„Problema Taiwanului este cea mai importantă în relaţiile sino-americane. Dacă este gestionată corespunzător, relaţiile dintre cele două ţări (China şi Statele Unite) pot rămâne în general stabile. Dacă este gestionată necorespunzător, cele două ţări se vor ciocni sau chiar vor intra în conflict”, a declarat Xi Jinping, conform CCTV.

Preşedintele chinez a folosit un cuvânt în mandarină care nu înseamnă neapărat conflict militar, ci se poate referi şi la o opoziţie puternică sau la o confruntare diplomatică şi politică. „Separatismul taiwanez este incompatibil cu pacea în Strâmtoarea Taiwan”, care separă insula de China continentală, i-a subliniat Xi Jinping lui Donald Trump, aflat în vizită la Beijing.

China solicită în mod regulat Statelor Unite să nu ofere sprijin militar şi diplomatic actualelor autorităţi taiwaneze, care provin dintr-un partid cu o poziţie tradiţional pro-independenţă.

Beijinul şi-a intensificat manevrele militare în jurul Taiwanului din 2016 şi de la alegerea lui Tsai Ing-wen ca preşedinte al insulei, urmată de succesorul său Lai Ching-te în 2024, ambii opunându-se categoric revendicărilor chineze.

De partea cealaltă, guvernul taiwanez a declarat joi că Statele Unite şi-au exprimat „sprijinul clar şi ferm” pentru această insulă democratică, în cadrul întâlnirii preşedintelui american Donald Trump cu omologul său chinez Xi Jinping la Beijing.

„Partea americană şi-a reafirmat în repetate rânduri sprijinul clar şi ferm pentru Taiwan”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a guvernului taiwanez, Michelle Lee.

Articole similare

ANM a emis Cod galben de furtuni și ploi torențiale în România. Harta

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben. Aanunţă furtuni în Maramureş, cea mai mare...

Premierul desemnat, Adrian Veștea, nu și-a depus mandatul la termenul impus de PNL

Marţi dimineaţa la ora 10:00 a expirat ultimatumul dat de conducerea PNL liberalului Adrian Veştea pentru a-şi depune...

Apa Nova întrerupe furnizarea apei în mai multe zone din Capitală. Care sunt sectoarele afectate

Pentru perioada 16-18 iunie 2026, compania Apa Nova a anunțat întreruperea furnizării de apă rece în mai multe...

Bolojan și Veștea față în față după anunțul de la Cotroceni. La PNL se anunță o ședință cu scântei

Luni de la pra 17:00 are lopc la Parlament o ședință de urgență a Biroului Politic Național a...