Prognoza ANM. După vremea rece, temperaturile vor crește treptat în toate regiunile

Date:

Share post:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea rămâne rece și duminică, mai ales în sudul, estul și centrul țării, cu averse și intensificări ale vântului, inclusiv în București, unde maximele nu vor depăși 11 grade Celsius.

De la începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor crește treptat în toată țara, iar vremea va deveni predominant frumoasă și caldă, cu maxime ce vor ajunge spre 27 de grade până la mijlocul săptămânii. Spre finalul intervalului, probabilitatea de ploi va crește din nou, în special în jumătatea de nord a țării.

În perioada 3 mai, ora 9:00 – 4 mai, ora 9:00, valorile termice vor crește ușor în regiunile extracarpatice, iar în restul țării vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă. Cerul va fi variabil, iar în vest și nord-vest mai mult senin. După-amiaza și spre seară, în sud-est vor fi condiții pentru ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, ziua, în sud-est (rafale în general de 40 – 45 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 20 de grade, iar cele minime între -1 și 9 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -4, respectiv -3 grade. Spre finalul intervalului, izolat va fi brumă, îndeosebi în sudul și estul Transilvaniei.

În Capitală, valorile de temperatură vor fi în creștere, însă se vor situa cu mult sub mediile multianuale. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15 – 16 grade, iar minima de 5 – 6 grade.

În perioada 4 mai, ora 9:00 – 5 mai, ora 9:00, valorile de temperatură vor crește în toate regiunile. Cerul va fi variabil în jumătatea estică a țării, unde vor fi condiții pentru ploi slabe, iar în rest va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 și 23 de grade, iar cele minime între 0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 13 grade în Dealurile de Vest.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...