Protest în Piața Victoriei. Mii de sindicaliști nemulțumiți de măsurile adoptate de Guvern

Date:

Share post:

Confederația Sindicală Națională Meridian organizează marți, un miting național de protest marți, în Piața Victoriei, în intervalul 10:30-14:30. La manifestație vor lua parte membri ai tuturor confederațiilor sindicale naționale, reprezentanți ai federațiilor și asociațiilor profesionale, precum și ai organizațiilor pensionarilor civili și militari, revoluționarilor și studenților.

Organizatorii estimează participarea a mii de sindicaliști din diverse domenii de activitate, printre care silvicultură, transport feroviar, administrație publică, poliție, personal contractual, învățământ, sănătate, minerit, siderurgie, energie, dar și militari în rezervă și pensionari, scrie Agerpres.

Protestul este programat cu ocazia Zilei Mondiale pentru Securitate și Sănătate în Muncă, marcată anual pe 28 aprilie la inițiativa Organizației Internaționale a Muncii, și în apropierea Zilei Internaționale a Muncii – 1 Mai. Participanții își exprimă nemulțumirea față de măsurile de reformă adoptate recent de Guvern, despre care susțin că au fost implementate fără un dialog social autentic.

În opinia lor, aceste decizii nu au generat rezultatele așteptate și au afectat nivelul de trai, siguranța locurilor de muncă și drepturile angajaților privind salarizarea, pensionarea și protecția socială.

Sindicaliștii consideră că măsurile adoptate în numele echilibrării bugetului sunt contrare intereselor cetățenilor și principiilor europene.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...