ANM anunță zile cu temperaturi scăzute, cer noros și chiar lapoviță, în zona Capitalei

Date:

Share post:

Administraţa Naţională de Meteorologie (ANM) estimează, pentru următoarele zile, o vreme mai rece decât normalul perioadei în Municipiul Bucureşti și județul Ilfov, cu cer noros şi ploi slabe, posibil lapoviţă.

Potrivit ANM, în intervalul 8 aprilie, ora 10:00 – 9 aprilie,ora 9:00, în Capitală, valorile termice se vor situa sub cele obişnuite perioadei. Cerul va avea înnorări temporare şi trecător, îndeosebi în a doua parte a zilei, vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 14 – 15 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de trei grade.

De joi dimineaţa până vineri, la ora 10:00, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai mici decât cele specifice perioadei din calendar. Cerul va avea înnorări şi mai ales seara şi noaptea, temporar, vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie şi posibil lapoviţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, maxima nu va depăşi 13 grade, în timp ce minima va oscila între două şi patru grade.

ANM precizează că, în intervalul 8 aprilie, ora 10:00 – 10 aprilie, ora 10:00, zona Municipiului se va afla sub o informare de vreme deosebit de rece.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...