Românii îngenuncheați de stat. Plătesc mai mult pe taxe și contribuții decât pe mâncare și băutură

Date:

Share post:

Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) relevă că o mare parte din banii românilor nu se duc pe alimente și băuturi, ci către stat, sub formă de taxe și contribuții.

Comparativ cu trimestrul IV al anului precedent, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 10,3%, iar cele pe o persoană cu 11,1%.

Cheltuielile totale medii lunare ale populaţiei au fost în trimestrul IV 2025, în termeni nominali, de 8.075 lei pe o gospodărie (3.249 lei pe o persoană) şi au reprezentat 85,4% din veniturile totale, în scădere cu 4 lei pe o gospodărie faţă de trimestrul III 2025.

Comparativ cu trimestrul IV al anului precedent, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 11%, iar cele pe o persoană au crescut cu 11,7%.

Românii au cheltuit în medie:

  • 2711 lei/lună pentru impozite, contribuții și taxe
  • aproximativ 1555 lei/lună pentru alimente și băuturi nealcoolice
  • 1835 lei/lună pentru mărfuri nealimentare
  • 1249 lei/lună pentru servicii

În total, taxele și contribuțiile reprezintă 33,6% din cheltuielile unei gospodării.

În același timp, consumul total (toate cheltuielile de zi cu zi) reprezintă aproape 60% din bugetul gospodăriilor.

INS menţionează că mediul de rezidenţă evidenţiază diferenţe între nivelul cheltuielilor totale medii lunare. În mediul urban cheltuielile medii lunare pe o gospodărie au fost de 9.144 lei, mai mari de 1,3 ori decât în mediul rural. Astfel, o persoană din mediul urban a cheltuit, în medie, 3.825 lei lunar, de 1,4 ori mai mult decât o persoană din mediul rural.

Din punct de vedere al structurii cheltuielilor totale, în mediul urban, ponderea cheltuielilor pentru impozite, contribuţii, cotizaţii şi taxe a fost de 36,8%, cu 8,1 puncte procentuale mai mare decât în mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea contravalorii consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii a fost de 10,9%, de 4,0 ori mai mare decât în mediul urban.

Nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor medii lunare ale gospodăriilor populaţiei a fost înregistrat la cheltuielile pentru educaţie de numai 26 lei pe o gospodărie (0,5% din cheltuielile totale de consum medii lunare). 

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...