Descindere a DNA la Autoritatea Rutieră Română. Este vizat directorul general al instituției

Date:

Share post:

Procurorii DNA efectuează marți dimineață perchiziții la sediul Autoritatății Rutiere Române (ARR), suspectând săvârșirea mai multor fapte de corupție.

Faptele suspectate a fi săvârșite sunt trafic de influență, cumpărare de influență, dare de mită și grup infracțional organizat. În atenția procurorilor se află chiar directorul ARR, Cristian Anton.

Anchetatorii suspectează că examenele în cadrul ARR, din mai multe județe, se dădeau fie de alte persoane, fie cu răspunsurile oferite în timpul examenului, contra unor sume de bani. Sumele ar fi variat între 600 și 1500 de euro pentru un examen, scrie Mediafax.

DNA lucrează de mai mult timp în acest dosar, așa că procurorii cred că situația a ajuns la nivel de fenomen, fiind regăsită nu numai în București, ci și în județe ca Mehedinți și Arad.

Perchezițiile DNA se desfășoară la instituții și la domiciliul unor persoane fizice, suspecții urmând să fie aduși la București.

La domiciliile unor persoane, procurorii DNA au găsit deja sume de bani.

Cristian Anton a fost șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu când acesta era ministrul Transporturilor.

Articole similare

PNL nu susţine învestirea Guvernului Tomac. Liberalii lansează acuze și la adresa lui Nicușor Dan

La şedinţa Biroului Politic Naţional, de joi, Ilie Bolojan a declarat că PNL nu va susține un guvern...

Start la CM 2026 din Mexic, SUA și Canada! Programul grupelor și orele meciurilor

Campionatul Mondial de fotbal 2026 debutează joi și se va desfășura în SUA, Canada și Mexic. Este prima...

Vremea se schimbă radical. ANM anunță furtuni și temperaturi scăzute până vineri

Furtuni, averse torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului sunt aşteptate joi şi vineri în mai multe regiuni ale...

Cutremur în România joi, 11 iunie. Ce intensitate seismul

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs...