UPDATE | CCR a respins sesizarea AUR. Legea bugetului este constituțională

Date:

Share post:

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, joi, sesizarea AUR privind neconstituţionalitatea legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Este semnalat faptul că actele normative au fost adoptate printr-o procedură abuzivă.

UPDATE: Curtea Constituțională a respins sesizările AUR pe buget, acesta fiind declarat constituțional.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a contestat la Curtea Constituţională legile bugetului pentru anul 2026, solicitând oprirea intrării în vigoare a unor acte normative ”profund viciate” şi sancţionarea derapajelor unei guvernări care legiferează împotriva propriilor cetăţeni, acuzând încălcări grave ale Constituţiei şi adoptarea bugetului printr-o procedură abuzivă, care a favorizat interesele Guvernului Bolojan şi a afectat direct românii.

”Aceste legi au fost adoptate cu încălcarea flagrantă a principiilor statului de drept, printr-o procedură accelerată care a blocat dezbaterea reală în Parlament şi a redus rolul legislativului la o simplă formalitate de validare a deciziilor coaliţiei de guvernare”, arăta AUR într-un comunicat.

Printre principalele motive de neconstituţionalitate invocate se numără comprimarea extremă a procesului legislativ, bugetele fiind adoptate în doar câteva zile, fără o analiză serioasă a impactului asupra economiei şi asupra românilor. O lege cu impact direct asupra a milioane de cetăţeni nu poate fi adoptată în grabă, fără transparenţă şi fără consultare reală, în condiţiile în care această urgenţă a fost generată chiar de întârzierea Guvernului în prezentarea bugetului.

”Totodată, AUR atrage atenţia că Guvernul Bolojan a recurs la derogări repetate de la legislaţia fiscal-bugetară, subminând stabilitatea cadrului legal şi creând un precedent periculos în administrarea finanţelor publice. În loc să respecte legea, coaliţia a ales să o ocolească”, sublinia formaţiunea.

AUR solicita Curţii Constituţionale să oprească intrarea în vigoare a unor legi profund viciate şi să sancţioneze derapajele unei guvernări care legiferează împotriva propriilor cetăţeni.

CCR a dat termen în 26 martie pentru sesizarea referitoare la Legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2026.

Articole similare

Doi bărbați din Gorj, reținuți după o anchetă privind vânzarea de droguri. Unul ar fi comercializat 385 de pastile ecstasy

Polițiștii și procurorii DIICOT au descins la mai multe adrese din județul Gorj. Anchetatorii au ridicat sute de...

Primăria Capitalei scoate la selecție 33 de posturi în conducerea a cinci companii municipale

Bucureștiul caută noi membri pentru consiliile de administrație ale cinci societăți aflate în subordinea municipalității. Mandatele vor avea...

Tribunalul București respinge cererea de insolvență a AnimaWings. Creditorii revin în instanță în noiembrie

Compania aeriană AnimaWings nu a obținut deschiderea procedurii de insolvență. Tribunalul București a respins solicitarea depusă de operator,...

PSD intră la guvernare. Social-democrații vor face parte din Cabinetul condus de Luca Niculescu

PSD a decis să participe la formarea noului Guvern și să susțină Executivul în Parlament. Hotărârea a fost...