Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în acest an. Libere pentru salariați și elevi

Date:

Share post:

Cum anul trecut Paștele catolic și cel ortodox au picat în aceeași zi, în 2026 cele mai importante sărbători din calendar au date diferite, chiar dacă se petrec în aceeași lună aprilie.

Paștele ortodox va fi prăznuit duminică 12 aprilie, în timp ce Paștele catolic va putea fi sărbătorit cu o săptămână mai devreme, pe 5 aprilie 2026. Toată lumea știe că sărbătoarea Paștelui este mereu celebrată duminică.

Totuși, aceste date nu sunt alese la întâmplare ci există o formulă după care se calculează data Sfintelor Paști. Ea a fost concepută și stabilită în cadrul Primului Sinod Ecumenic ținut la Niceea, în 325 d. Hr., acolo unde s-a decis ca Paștele ortodox să fie sărbătorit în fiecare an în prima duminică ce urmează Lunii pline de după echinocțiul de primăvară.

Paștele reprezintă cea mai importantă sărbătoare creștină, comemorând Învierea lui Isus Hristos la trei zile după răstignirea Sa, simbolizând biruința vieții asupra morții și speranța mântuirii. Este considerat a fi punctul central al creștinismului

Din punct de vedere etimologic, vine din ebraicul „pessah”, care înseamnă „trecere”, semnificând trecerea de la moarte la viață.

Astfel, Vinerea Mare, Duminica Învierii și ziua următoare sunt incluse în lista oficială a sărbătorilor nelucrătoare, ceea ce le oferă celor mai mulți angajați posibilitatea de a beneficia de un interval prelungit de odihnă.

Elevii vor intra în vacanță sâmbătă, 4 aprilie și se vor întoarce la cursuri după Paștele ortodox, miercuri, 15 aprilie.

Când pică Paștele ortodox în următorii ani:

  • Paștele Ortodox 2027 – 2 mai;
  • Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie;
  • Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie;
  • Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...