Guvernul intră în a doua ședință pe ziua de astăzi. Adoptarea legii bugetului și hotărârea privind stabilirea salariului minim

Date:

Share post:

O nouă ședintă de Guvern, convocată tot pentru astăzi de premierul Ilie Bolojan. Guvernul urmează să adopte legea bugetului de stat pentru anul 2026. Acum, miniștrii sunt așteptați să avizeze proiectul, iar săptămâna viitoare bugetul ar urma să intre în dezbatere parlamentară și, ulterior, să primească votul final.

Social-democrații se joacă de-a opoziția, ei transmițând o serie de observații prin care critică alocările bugetare.

Consiliul Fiscal a trimis deja avizul necesar pentru adoptarea proiectului, însă cu mai multe observații. Reprezentanții Consiliului avertizează că echilibrul pe care mizează Guvernul este fragil și depinde de mai mulți factori de risc, interni și externi.

În opinia publicată joi, instituția arată că bugetul poate fi compatibil cu un deficit cash în jur de 6,25% din PIB, însă această țintă stă sub presiunea tensiunilor geopolitice, a costurilor de finanțare, a colectării slabe și a întârzierilor din absorbția fondurilor europene.

Și Ministerul Muncii a transmis către Finanțe mai multe observații cu privire la împărțirea banilor în bugetul de stat.

Florin Manole susține că primește mai puțini bani în acest an față de anul 2025, motiv pentru care nu va putea acoperi toate măsurile de sprijin aflate în responsabilitatea sa.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a trimis un mesaj public premierului Ilie Bolojan. „Îi solicit să analizeze rapid soluțiile miniștrilor PSD”, a declarat liderul social democraților referindu-se la măsurile privind compensarea efectelor produse de scumpirea carburanților.

Social-democrații au anunțat că vor da avizele necesare pentru a trece proiectul de buget prin Guvern, însă vor depune amendamente în Parlament. 

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...