Fără ”păcănele” în București! USR solicită scoaterea acestora: ”ce suntem în Las Vegas”

Date:

Share post:

Consilierii USR din cadrul Consiliului General al Capitalei au anunțat luni, prin vocea liderului de grup din Camera Deputaților, Diana Stoica, că vor depune un proiect de hotărâre prin care solicită interzicerea păcănelelor în Capitală.

Stoica a menţionat că pe parcursul a „patru ani de luptă în Parlament” USR a iniţiat peste zece legi din pachetul „Fără păcănele”. De asemenea, măsura a fost introdusă în programul de guvernare. „În prezent, autorităţile locale pot decide să nu autorizeze astfel de săli sau să le limiteze doar în anumite zone”, a precizat deputata.

„Ceea ce se comercializează în aceste săli este o dependenţă. Şi este dependenţa cu cea mai mare rată de suicid. Unul din cinci oameni care suferă de această dependenţă are cel puţin o tentativă de sinucidere pe parcursul vieţii sale. Într-o ţară normală nu am fi avut niciodată o astfel de situaţie, dacă statul român nu ar fi fost în complicitate cu această industrie”, a spus ea, potrivit Agerpres.

Diana Stoica a declarat că locul conferinţei de presă „nu a fost ales întâmplător”, deoarece în proximitate se află un bloc la parterul căruia sunt şase săli de pariuri şi „case de păcănele”. De asemenea, pe o rază de câteva sute de metri există nu mai puţin de şase şcoli, un after school, trei grădiniţe, o creşă, două biserici şi o piaţă. Astfel, în zonă trec zilnic părinţi care îşi duc copiii la instituţiile de învăţământ.

„Nu suntem în Las Vegas, pentru că, dacă eram în Las Vegas, nu erau şi casele oamenilor lângă aceste aparate. Înghesuiala aceasta de aparate distrugătoare se află în mijlocul unui cartier rezidenţial. Aici locuiesc şi trăiesc bucureştenii. Avem foarte multe apartamente, foarte multe şcoli. Doar pe raza asta, de câteva sute de metri, am găsit, la o simplă căutare pe Google, şase şcoli”, a spus deputata USR.

Ea a menţionat că aceste aparate „distrugătoare” produc „drame” în familiile din România: pierderea locuinţelor şi „foarte multe” tentative de suicid. Diana Stoica a declarat că primeşte zilnic mesaje prin care oamenii afectaţi de astfel de situaţii solicită ajutor.

„Din păcate, trăim într-un oraş care a devenit invadat de păcănele şi de case de pariuri. (…) Într-un oraş normal nu am fi fost niciodată în situaţia asta, în care primarii să nu fi avut nici măcar un cuvânt de spus cu privire la apariţia acestor săli. Este efectiv aberant că, până în acest moment, legea nu te lăsa să deschizi o florărie fără să iei autorizaţie de la primărie, dar primarii şi consiliile locale nu aveau niciun cuvânt de spus cu privire la păcănelele care apăreau peste noapte la parterul blocurilor, lângă şcoli şi peste tot”, a spus ea.

Consilierul general Dragoş Radu (USR) a declarat că Bucureştiul „nu mai trebuie să fie un cazinou în aer liber”. El a menţionat că proiectul va fi supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti, timp de 30 de zile, şi că vor fi invitaţi la dezbateri toţi factorii vizaţi. De asemenea, a precizat că USR va face demersuri pentru a obţine susţinerea majorităţii din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în vederea aprobării acestui proiect. 

Mai multe orașe, printre care Reșița și Slatina, vizează aceleași măsură de interzicere a ”păcănelelor”, care au ”nenorocit” o mulțime de oameni.

Articole similare

Fundația Sebastian Moise: Cum poate fi redus abandonul școlar?

Analiza peisajului socio-economic din România scoate în evidență o realitate dură, care vulnerabilizează capacitatea de creștere pe termen...

Bilete de tratament pentru pensionari în 2026. Guvernul a aprobat bugetul

În ședința de joi, Guvernul a aprobat aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear pentru anul 2026, destinate...

Contraatac în urma declarațiilor vicepremierului Oana Gheorghiu. PSD propune o lege care interzice vânzarea acțiunilor companiilor de stat

Bubuie nervii în Coaliție. După ce vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat intenția de a fi listate la bursă...

Cod galben de inundații. Hidrologii anunță că zeci de localități sunt vizate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis vineri o atenționare hidrologică cod galben, valabilă...