Două persoane din dosarul de înşelăciune în domeniul pariurilor sportive, arestate preventiv. Cine sunt acestea

Date:

Share post:

Finanţatorul Clubului Sportiv Păuleşti, Claudiu Blaga, şi impresarul Alexandru-Andrei Cristescu, reținuți în dosarul de înşelăciune în domeniul pariurilor sportive au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis, joi, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti de arestare preventivă a inculpaţilor Claudiu-Ciprian Blaga şi Alexandru-Andrei Cristescu.

De asemenea, doi jucători – Sanda Marius şi Gabi Matei – au fost plasaţi de anchetatori sub control judiciar pentru 60 de zile, au precizat surse judiciare, potrivit Agerpres.

„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competiţional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum şi alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acţionat în mod coordonat, în scopul influenţării şi alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federaţia Română de Fotbal. Ulterior, persoanele cercetate ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive cu privire la corectitudinea desfăşurării meciurilor şi la integritatea competiţiei sportive, prin plasarea de pariuri atât în mediul online, cât şi în agenţii de profil, creând aparenţa unor pariuri conforme cadrului legal, în condiţiile în care rezultatele partidelor ar fi fost cunoscute şi prestabilite”, a precizat anterior IPJ Prahova.

Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova, al poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Vâlcea, Argeş şi Cluj, precum şi al Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti.

De asemenea, în instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Departamentului de Integritate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

Articole similare

Rusalii 2026, tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această sfântă zi

Considerate a fi printre cele mai importante evenimente religioase ale anului, Rusaliile sunt cunoscute în tradiția creștină și...

Prognoza ANM pentru intervalul 1-29 iunie. Ce aduce prima lună de vară

Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 1-29 iunie, temperaturile vor depăși ușor valorile obișnuite pentru această...

Consulul general al Rusiei la Constanţa declarat persona non grata. Declarația lui Nicușor Dan

Consulul general al Federaţiei Ruse la Constanţa a fost declarat persona non grata, a anunţat vineri preşedintele Nicuşor...

Avertizare ANM. Cod galben de vânt puternic. HARTA

Meteorologii au transmis o nou informare de vreme rea și anunţă că vântul va avea intensificări, vineri, în...