Protest al profesorilor sub geamul lui Nicușor Dan. Se alătură și studenții

Date:

Share post:

Sindicaliștii din educație, din învățământul preuniversitar și universitar, vor protesta miercuri, la Palatului Cotroceni, pentru a atrage atenția asupra nerespectării promisiunilor făcute de președintele Nicușor Dan și a problemelor financiare din sistem.

Cea mai nouă nemulţumire este legată de reducerea la jumătate a sporului de doctorat.

„Președintele a stabilit la prima întâlnire că o să ne revedem la 2 luni cu datele pe masă și că își va exercita rolul de mediere între Guvern și sindicate. Au trecut aproape 4 luni și nu a mediat nimic”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicale „Spiru Haret”, pentru Edupedu.

Liderul sindical a subliniat că protestul are loc „pentru că nu s-a abrogat nicio măsură din Legea Bolojan, pentru că avem probleme pe proiecția bugetară pe 2026 și pentru că ultima măsură de austeritate este scăderea sumelor colegilor cu doctorat; de la 950 ajung la 500 de lei”.

La protestul de la Cotroceni, vor fi prezente și organizațiile studențești, precum și celelalte două federații sindicale principale FSLI și Federația Sindicală „Alma Mater”.

Sindicatele au mai anunţat şi declanșarea unei greve de avertisment chiar în timpul simulărilor examenelor naționale pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a. Greva de avertisment va avea loc câte două ore pe zi, în perioada simulărilor: între 16 și 18 martie 2026 pentru clasa a VIII-a și între 23 și 26 martie pentru simularea Bacalaureatului.

Articole similare

Tragedie în județul Ialomiţa. Un copil a fost lovit mortal de tren în zona Haltei Borcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa a anunțat că un copil în vârstă de aproximativ 6-7 ani...

Cutremur în România. Ce magnitudine aa avut seismul

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că un nou cutremur a fost...

Șoc la Apold după moartea lui Gabi Mureșan. Primarul și fostul fotbalist a decedat la doar 44 de ani

 Fostul internațional Gabi Mureşan, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani,...

Tribunalul București a suspendat deciziile Congresului PNL

Tribunalul Bucureşti a decis suspendarea tuturor hotărârilor adoptate în cadrul Congresului PNL desfăşurat pe 21 iunie, eveniment în...