Anunțul oficial al FRF. Lucescu va sta pe banca României la barajul cu Turcia

Date:

Share post:

Il Luce, confirmat. Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunțat, sâmbătă, că selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, care s-a confruntat cu probleme medicale în ultima perioadă, va conduce prima reprezentativă la meciul cu Turcia, precum şi la următorul din play-off-ul Cupei Mondiale 2026 în cazul calificării.

„Federaţia Română de Fotbal anunţă că selecţionerul Mircea Lucescu va fi prezent pe banca tehnică a Echipei Naţionale a României la meciurile din play-off-ul de calificare pentru Campionatul Mondial. Decizia a fost luată în urma evaluărilor medicale recente şi a discuţiilor purtate între conducerea FRF şi selecţioner. În urma acestor consultări, Mircea Lucescu a confirmat că starea sa de sănătate îi permite să îşi îndeplinească atribuţiile la cel mai înalt nivel şi să fie alături de jucători la partidele decisive din această primăvară”, se arată pe site-ul FRF.

Avizul medical de la clinica de la Bruxelles confirmă faptul că Mircea Lucescu este apt pentru a-şi continua activitatea pe banca echipei naţionale.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că experienţa lui Lucescu reprezintă un atu esenţial în meciul naţionalei cu Turcia.

„Ne bucurăm să mergem împreună cu domnul Lucescu până la capătul drumului pe care l-am început în toamna anului 2024. Experienţa domniei sale reprezintă un atu esenţial pentru echipă într-un moment atât de important. Avem încredere că România va reveni la Campionatul Mondial după 28 de ani”, a spus Burleanu.

La rândul său, Mircea Lucescu a declarat că din acest moment întreaga sa concentrare este pe meciurile din play-off-ul Cupei Mondiale.

„De azi, tot ce contează este pregătirea echipei pentru meciurile din play-off. Am ţinut tot timpul legătura cu asistenţii mei şi cu jucătorii, s-a lucrat în toată această perioadă la cel mai înalt nivel. Avem o echipă formată din fotbalişti valoroşi şi sunt sigur că se vor pregăti foarte bine pentru aceste jocuri. Sunt talentaţi şi au dorinţa de a face românii fericiţi. Cred în ambiţia şi forţa grupului şi în capacitatea lui de a depăşi acest moment. Sunt sigur că împreună putem să obţinem calificarea. Avem nevoie acum de o atmosferă bună care să ne ofere posibilitatea de a pregăti în linişte aceste partide foarte importante pentru tot fotbalul românesc”, a precizat Lucescu.

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu a fost internat în spital într-un spital din Capitală pentru un tratament cu antibiotic în urma unei infecţii subcutanate. Ulterior, tehnicianul a plecat în străinătate pentru a obţine o a doua opinie privind o altă problemă medicală.

Naţionala de fotbal a României va întâlni Turcia, în deplasare, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din 2026. În cazul în care vor trece de Turcia, reprezentativă pe care selecţionerul României, Mircea Lucescu, a pregătit-o anterior, tricolorii vor juca în deplasare şi finala barajului, cu învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, pe 31 martie.

Articole similare

Noua Dacia electrică. Cum arată și cât costă succesorul modelului Spring

Dacia a fost surprinsă recent în timpul testelor cu succesorul modelului electric Spring, un vehicul de oraș care...

Fundația Sebastian Moise: Cum poate fi redus abandonul școlar?

Analiza peisajului socio-economic din România scoate în evidență o realitate dură, care vulnerabilizează capacitatea de creștere pe termen...

Bilete de tratament pentru pensionari în 2026. Guvernul a aprobat bugetul

În ședința de joi, Guvernul a aprobat aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear pentru anul 2026, destinate...

Contraatac în urma declarațiilor vicepremierului Oana Gheorghiu. PSD propune o lege care interzice vânzarea acțiunilor companiilor de stat

Bubuie nervii în Coaliție. După ce vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat intenția de a fi listate la bursă...