Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă un plan pentru redresare financiară, ce va fi implementat pe parcursul acestui an, după ce datoriile sale au ajuns la 1,6 miliarde de lei.
Planul, care cuprinde 12 măsuri, are ca scop stabilizarea societăţii, fără a afecta transportul public din Capitală.
Potrivit unui comunicat al companiei, planul de măsuri al managementului STB a fost aprobat de Consiliul de Administraţie, iar printre principalele prevederi se numără: reducerea posturilor de conducere, cu procente cuprinse între 30% şi 50%, reducerea temporară a săptămânii de lucru pentru conducere şi personalul TESA, stoparea angajărilor şi actualizarea tarifelor, programe de plecări voluntare, tăierea orelor suplimentare şi eşalonarea datoriilor, inclusiv a celor către ANAF.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a explicat într-o postare pe pagina sa de Facebook, pașii care urmează a fi făcuți, pentru redresarea financiară a STB.
”În urma faptului că am atras atenția cu privire la situația financiară dezastruasă a STB, managementul companiei de transport public vine cu un set de măsuri care să ducă pe parcursul acestui an la diminuarea pierderilor financiare.
Acestea au fost votate în Consiliul de Administrație al STB, le găsiți în primul comentariu.
Le voi analiza temeinic. La o primă lectură, acestea par doar niște primi pași făcuți în direcția corectă. Dacă sunt suficienți sau nu, îmi voi da seama după ce voi analiza impactul financiar cumulat. E bine măcar că au inclus și “reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30 % și a directorilor cu 50%.” Cred că este loc de mai mult.
Oricum, măsurile STB nu sunt suficiente fără ca ADITPBI (entiatea căreia Consiliul General i-a dat dreptul de a dicide totul în ceea ce privește transportul public local de suprafață din București și Ilfov) să vină, la rândul ei cu măsuri de optimizare a costurilor. De exemplu, transportul care deservește inclusiv localități din județul Ilfov, costă Primăria Municipiului București cca. 230 de milioan de lei pe an! Acestă entitate, a fost înființată inițial cu 60 de angajați și a ajuns la cca. 200. Inclusiv aici este nevoie de reorganizare și restructurări.
Voi lua în calcul măsurile propuse de către conducerea STB, pe cele pe care încă le aștept de la ADITPBI și, dacă nu sunt suficiente, voi veni și eu cu propuneri suplimentare.
Cer conducerii STB să facă public documentul care a fost votat ieri în Consiliul de Administrație al STB și să de drumul la discucuții cu sindicatele. Transparența este esențială pentru succesul întregului demers.
Este bine că soferii, vatmanii și muncitorii nu vor fi afectați, iar disponibilizările vor fi făcute doar la nivelul angajaților supor, cei TESA, din birouri”, a transmis Ciucu.