România cumpără portul Giurgiulești din Republica Moldova

Date:

Share post:

România va cumpăra portul Giurgiulești din Republica Moldova. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BERD, care deține pachetul majoritar la Portul Giurgiulești, a anunțat că urmează să finalizeze vânzarea operatorului către Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, deținută de statul român.

Anul trecut, România a cumpărat de la BERD 10% din acțiunile companiei care operează portul.

Prin Giurgiulești, principala poartă maritimă a Republicii Moldova, sunt efectuate peste 70% din importurile și exporturile pe apă ale acestui stat.

Portul Constanța se angajează să realizeze investiții semnificative pe termen lung în dezvoltarea portului Giurgiulești.

Obiectivul strategic este de a extinde capacitatea acestuia, de a îmbunătăți infrastructura și de a consolida poziția sa în regiunea Mării Negre și în bazinul Dunării.

Portul Constanța s-a angajat că va investi în dezvoltarea acestui obiectiv din Republica Moldova. Având în vedere că se învecinează cu țara noastră, dar și cu Ucraina, portul Giurgiulești va avea un rol strategic semnificativ pentru viitoarea reconstrucție a țării aflate acum în război.
Preluarea Portului Giurgiulești de către statul român ar reprezenta un pas important în consolidarea infrastructurii portuare a României și în extinderea influenței sale economice în regiune.

Această achiziție ar putea facilita comerțul moldovenesc cu piețele internaționale, în timp ce România ar câștiga un avantaj strategic în regiune, în contextul incertitudinilor geostrategice din Marea Neagră.

Articole similare

Doi bărbați din Gorj, reținuți după o anchetă privind vânzarea de droguri. Unul ar fi comercializat 385 de pastile ecstasy

Polițiștii și procurorii DIICOT au descins la mai multe adrese din județul Gorj. Anchetatorii au ridicat sute de...

Primăria Capitalei scoate la selecție 33 de posturi în conducerea a cinci companii municipale

Bucureștiul caută noi membri pentru consiliile de administrație ale cinci societăți aflate în subordinea municipalității. Mandatele vor avea...

Tribunalul București respinge cererea de insolvență a AnimaWings. Creditorii revin în instanță în noiembrie

Compania aeriană AnimaWings nu a obținut deschiderea procedurii de insolvență. Tribunalul București a respins solicitarea depusă de operator,...

PSD intră la guvernare. Social-democrații vor face parte din Cabinetul condus de Luca Niculescu

PSD a decis să participe la formarea noului Guvern și să susțină Executivul în Parlament. Hotărârea a fost...